Deputaţii PSRM vor ca toate informaţiile din prospectele medicamentelor să fie scrise în limbile "moldovenească" şi rusă
Se pare că socialiştii au soluţionat toate problemele din domeniul medicinei şi au revenit la disputele lingvistice. Mai exact, deputaţii PSRM propun ca toate informaţiile din prospectele medicamentelor să fie scrise în limbile "moldovenească" şi rusă. Ideea năstruşnică se regăseşte într-un proiect de lege, care se află deja pe masa comisiilor parlamentare.
Documentul elaborat de câţiva deputaţi socialişti mai prevede că toate informaţiile, inclusiv cele verbale, referitoare la produsele, serviciile oferite consumatorilor, documentele de însoţire, precum şi contractele încheiate, să fie în aşa-zisă "limbă moldovenească" şi în limba rusă.
De asemenea, PSRM vrea să interzică introducerea medicamentelor pe piaţa din Moldova dacă acestea nu conţin informaţii, iarăşi, în "limba moldovenească" şi cea rusă.
Totodată, autorii consideră că limba rusă este "limbă de comunicare interetnică". În decembrie 2013, Curtea Constituţională a emis o hotărâre potrivit căreia textul imuabil al Declarației de Independență prevalează asupra Constituţiei, recunoscând astfel că denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova este limba română.