Deputaţii se vor întruni astăzi în şedinţă
Embed:
Deputaţii se vor întruni astăzi în singura şedinţă plenară din această săptămână. Pe ordinea de zi au fost incluse şase chestiuni, inclusiv modificarea legii despre poliţie şi a celei despre activitatea farmaceutică.
Printre amendamentele propuse este şi anularea compensaţiilor acordate poliţiştilor pentru închirierea spaţiului locativ.
Autorităţile consideră că aceste facilităţi nu sunt echitabile. De asemenea, aleşii vor examina şi proiectul de lege care prevede că o farmacie nouă poate fi deschisă la cel puţin 250 de metri distanţă de la una existentă.