Deputaţii se vor întruni săptămâna viitoare într-o sesiune extraordinară
Parlamentul se va întruni săptămâna viitoare într-o sesiune extraordinară. Deputaţii vor examina situaţia posturilor de televiziune care au fost scoase din grila de emisie a unor operatori TV prin cablu. Decizia a fost luată, astăzi, de Biroul Permanent al Parlamentului, după ce fracţiunea PCRM a venit cu o solicitare în acest sens.
Şedinţele Legislativului vor fi organizate în zilele de luni şi marţi. În cadrul lor, va fi audiat un raport al preşedintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi. Funcţionarul a declarat, acum câteva zile, că eliminarea unor posturi tv din grila operatorilor prin cablu s-a produs din cauza lipsei contractelor pentru anul 2014 între cablişti şi posturile respective.
Şeful Legislativului a declarat că deputaţii din Coaliţia de guvernare vor respecta legea şi vor desfăşura sesiunea extraordinară, chiar dacă opoziţia comunistă foloseşte acest prilej pentru a-şi face campanie electorală.
"Regulamentul este făcut pentru oameni serioşi, dar propunerea pe care o fac colegii noştri din opoziţie eu o consider, personal, neserioasă. S-au găsit comuniştii să aibă atâta grijă faţă de mass-media, după toate cele pe care le-aţi văzut în opt ani de guvernare şi chiar la sfârşitul anului trecut", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.