Deputații vor dedica o şedinţă evenimentelor din 7 aprilie 2009
Joi, Parlamentul va audia conducerea structurilor de forţă despre stadiul anchetei în dosarul 7 aprilie 2009. Rapoarte în acest sens vor prezenta procurorul general, directorul SIS şi ministrul Afacerilor Interne. Decizia privind desfăşurarea şedinţei speciale a fost luată de către reprezentanţii Alianţei pentru Integrarea Europeană.
Deputaţii spun că nu se aşteaptă să fie date publicităţii concluziile finale privind organizatorii dezordinelor în masă din 7 aprilie. Parlamentarii consideră, totodată, că Procuratura, Ministerul de Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate trebuie să raporteze despre mersul anchetei.
Amintim că, Liberalii au insistat ca şedinţa specială să aibă loc săptămâna trecută, când s-au împlinit doi ani de la evenimentele din aprilie 2009. Democraţii au considerat, însă, că pentru audieri e nevoie de o şedinţă specială. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat că discuţiile nu merită să fie iniţiate pe 7 aprilie, pentru ca în următoarea zi să se uite despre ele.
- Adevărul despre 7 aprilie este ascuns de procurori şi de unii guvernanţi, spune Ghimpu
- Deputaţii decid dacă vor dedica o şedinţă evenimentelor din 7 aprilie 2009
- Audierile de astăzi din Parlament s-ar putea solda cu demiteri, spun politicienii
- La doar 17 ani a scris o carte despre evenimentele din aprilie 2009