Deputatul Dan Perciun neagă că femeia care l-a îmbrâncit va fi amendata
foto: imagine simbol
Deputatul Dan Perciun, care a fost îmbrâncit şi înjurat de o femeie în faţa Parlamentului a negat faptul că femeia va fi amendată. Parlamentarul susține că nimeni nu va fi sancționat
Deputatul PAS a precizat într-o postare că nimeni nu va fi amendat ca urmare a incidentului care a avut loc.
" Poliția s-a autosesizat conform procedurii și a examinat situația.Incidentul a fost unul mai puțin fericit, dar nu va exista o sancțiune și așa consider că este corect.Înțeleg supărarea pe care o au mulți cetățeni vis-a-vis de sistemul nostru judecătoresc. De asta și facem reforma justiției. În măsura în care legea permite intervenim, dar din păcate de prea multe ori oamenii vin cu decizii irevocabile care nu mai pot fi soluționate. Cu toate acestea ascultăm și ajutăm în măsura posibilităților.", a menționat deputatul.
Totodată, primarul Capitalei, Ion Ceban a declarat azi că este dispus sa achite amenda aplicată doamnei.
Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Capitalei Natalia Stati pe caz a fost inițiat un proces contravențional.
"Pe caz a fost inițiat un proces contravențional. urmează să fie stabilite toate circumstanțele, ulterior agentul constatator va lua o decizie conform legislației în vigoare.", a declarat pentru publika.md, Natalia Stati.