O intervenţie armată în Transnisria, dispariţia Republicii Moldova ca stat, sau o răcire peste măsură a relaţiilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Acestea ar fi condiţiile în care, potrivit lui Serghei Marcov, deputat în Duma de Stat, Rusia ar putea recunoaşte independenţa Transnistriei.
În cel din urmă caz, Kremlinului i-ar deveni indiferentă părerea Uniunii Europene, a spus Markov într-un discurs pe care l-a ţinut la Bender. El a mai spus că, în calitate de garant şi mediator în procesul reglementării conflictului transnistrean, Rusia s-a angajat să facă tot ce este posibil pentru ca poporul transnistrean să se simtă bine, indiferent dacă statalitatea regiunii va fi sa nu recunoscută de către comunitatea internaţională.