Deputatul Partidului "Şor", Denis Ulanov vrea să-şi redobândească imunitatea de parlamentar
Denis Ulanov vrea să-şi redobândească imunitatea de parlamentar. Deputatul Partidului "ŞOR" cere anularea hotărârii Parlamentului prin care a fost lipsit de imunitate. Ulanov susţine că s-a adresat în instanţă nu pentru a se eschiva de răspundere în dosarul în care figurează, ci pentru a demonstra că ridicarea imunităţii sale a fost făcută cu mai multe încălcări de procedură. Şedinţa de judecată a fost programată pentru 8 noiembrie.
„Mie mi-a fost din start îngrădit dreptul la apărare, pentru că prin insistenţa procurorului general ca avocaţii mei să nu participe la această procedură în şedinţa Comisiei Juridice. Şi la Şedinţa în plen tot au fost mai multe încălcări grave şi de procedură, şi-au dat votul şi deputaţi care au fost implicaţi nemijlocit în 2014, în aşa numita generic, fraudă bancară.”, a relatat Denis Ulanov, deputat Partidul "Şor".
Denis Ulanov a rămas fără imunitate parlamentară în martie şi a fost reţinut chiar în clădirea Parlamentului, fiind bănuit de escrocherie şi spălare de bani în interesele unei grupări criminale.
Deputatul Partidului ŞOR se declară nevinovat. În ziua în care i-a fost ridicată imunitatea lui Ulanov, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu colegul său de fracţiune, Petru Jardan. El este învinuit de abuz de serviciu în cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău, dar pledează nevinovat.