Deputatul PCRM Oleg Reidman: Banca de Economii este devalorizată INTENŢIONAT
Banca de Economii este devalorizată intenţionat. Declaraţia a fost făcută de deputatul comunist Oleg Reidman în cadrul emisiunii Polit Prihod de la Publika TV.
"BEM este devalorizată intenţionat. Trebuie de investigat cum peste noapte au fost scoase de Comisia Naţională a Pieţii Financiare (CNPF) toate interdicţiile de vânzare a pachetelor de acţiuni. Pachetele au fost blocate de către CNPF cu mare scandal, cu Procuratură şi, deodată, cineva a dat undă verde acestor pachete să iasă pe piaţă. Trebuie urmarită mişcarea acţiunilor şi cum a scăzut preţul acestora", a declarat Reidman fără a da nume.
Totodată, deputatul consideră că responsabil de situaţia de la bancă este Consiliul de administrare şi reprezentanţii acţionariatului statului. "Amintiţi-vă de scandalul cu consiliul BEM. Ministerul Finanţelor numeşte membrii consiliului de administrare. Nu putea fi făcută nicio acţiune fără Ministerul Finanţelor şi Consiliul de administrare", a mai spus Reidman.
Publika.md aminteşte că miercuri, 30 ianuarie, consilierul PCRM Victor Gurău a prezentat o schemă, potrivit căreia de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Aceasta, spune Gurău, s-a întâmplat după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit omul lui Vlad Filat, Victor Bodiu.
Totodată, Banca Naţională a Moldovei susţine că, la 23 iunie 2011, a transmis un raport detaliat către Consiliul Băncii de Economii (în care majoritatea o deţineau reprezentanţii Ministerului de Finanţe) în care a indicat în detaliu că banca a ascuns pierderi din credite de 172 milioane de lei. Potrivit Băncii Centrale, în ambele cazuri, Consiliul BEM era funcţional şi era obligat să reacţioneze prompt pentru remedierea situaţiei.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a declarat că Banca de Economii trebuie privatizată, pentru că statul nu ar fi cel mai bun manager.
Acum două zile şi experţii FMI au declarat că există două căi de soluţionarea a problemelor de la BEI: fie va avea loc recapitalizarea pe baza unei bănci clasice sau să se retragă licenţa Băncii de Economii şi să se creeze o băncă intermediară temporară aflată în proprietatea statului, cu scopul de a fi eventual privatizată.