Deputatul Petru Ştirbate părăseşte Partidul Liberal Democrat din Moldova. REACȚIA PARTIDULUI
(UPDATE) Într-un comunicat de presă Partidul Liberal Democrat din Moldova afirmă ca a luat act cu nedumerire față de decizia lui Petru Ştirbate de a pleca din partid. PLDM consideră că această decizie face parte din campania de denigrare a partidului, orchestrată atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării, cu scopul de a slăbi alianţa de guvernare şi de a deturna parcursul european al Republicii Moldova.
"Un asemenea pas, făcut într-un context geopolitic sensibil, trezeşte grave semne de întrebare - cărui interes serveşte această decizie. Gestul survine pe fundalul avertizărilor din ultimul timp, inclusiv din partea partenerilor externi, despre tentativele de stopare a cursului de integrare europeană. De aceea, o asemenea decizie nu este deloc întâmplătoare, mai ales că ea a fost deja enunţată anterior de unii oponenţi ai vectorului european.
Considerăm că este de datoria morală a lui Petru Ştirbate să îşi depună mandatul de deputat obţinut cu susţinerea generală a membrilor şi structurilor PLDM.
PLDM rămâne consecvent în acţiuni şi îşi va urma obiectivele sale programatice", se arată în comunicatul PLDM.
(10:58) Deputatul PLDM Petru Ştirbate părăseşte partidul din care a făcut parte până acum şi fracţiunea acestuia, scrie ipn.md.
Într-o declaraţie publică, parlamentarul declară că va activa în calitate de deputat independent şi va susţine în continuare guvernul pro-european, dar va vota doar acele proiecte care sunt în interesul cetăţenilor.
Un detaliu important este faptul că demisia lui Ştirbate a fost anunţată iniţial pe Facebook de Renato Usatîi, lider al partidului Nostru.
În acelaşi timp, surse din PPEM, au dat asigurări că aceasată decizie nu are nicio o tangenţă cu grupul parlamentar condus de Iurie Leancă în componenţa căruia se regăsesc foştii deputaţi PLDM care deasemenea şi-au anunţat retragerea din fracţiunea respectivă.
Declaraţia publică a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Ştirbate
În Republica Moldova s-au făcut multe lucruri bune în aceşti ani, dar, din păcate, s-au făcut şi greşeli foarte mari, greşeli care au acoperit lucrurile bune. Cea mai mare greşeală a fost, în opinia mea, îndepărtarea de agenda reală a cetăţenilor, prin orientarea unor reprezentanţi ai clasei politice spre propriile interese şi abandonarea proiectelor politice reformatoare de la început.
A venit momentul să lăsăm la o parte solidaritatea de partid care este greşit înţeleasă şi să ne solidarizăm în primul rând cu cetăţenii şi problemele lor. Să revenim în popor şi să scoatem împreună Republica Moldova din criza de soluţii şi de credibilitate în care se află la moment.
[...]
Obiectivul principal rămâne integrarea europeană a Republicii Moldova, de aceea voi susţine reformele instituţionale şi depolitizarea instituţiilor de drept, voi susţine guvernarea pro-europeană dacă aceasta va activa în interesul cetăţenilor, nu al grupurilor de interese.