Deputatul PPDA Iurie Reniţă despre moţiunea de cenzură: ACUM culegem roadele cedărilor
Deputatul PPDA Iurie Reniţă a ieşit din plenul Parlamentului în momentul, în care socialistul Vasile Bolea prezenta moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu.
"Nu mă impresionează de loc ceea ce prezintă socialiștii. Nu e vorba de a depune o moțiune de cenzură, dar de a accepta şi a promova reforme serioase în domeniul justiției. De aceea cred că nu era cazul ca să asist la un discurs pe care îl cunosc deja şi care a fost elaborat peste drum. S-a ajuns în situația actuală complicată urmare implicării anticonstituționale a lui Igor Dodon în activitatea tuturor structurilor statului. Fie că e vorba de Parlament, de Guvern, de procuratură, sistemul Justiției.
Acesta este rezultatul eșecului în mare parte a reformei în domeniul justiţiei inclusiv şi a procuraturii. Ceea ce a fost până în prezent eu nu am acceptat ştiţi foarte bine că nu am votat-o pe Greceanîi, nu l-am votat pe Flocea şi alte documente importante cum ar fi trecerea SIS-ului în subordinea lui Dodon a fost o mare eroare politică. Sau ministerul Apărării la Dodon nu trebuiau cedate. Acum culegem roadele cedărilor.", a declarat Reniţă.