Derby-ul dintre Dacia şi Zimbru este capul de afiş al etapei a 13-a din Divizia Naţională
După prima victorie a selecţionatei Moldovei în Preliminariile Campionatului Mondial, Divizia Naţională revine în prim plan. Cireaşa de pe tort a etapei a 13-a va fi derby-ul capitalei dintre Dacia şi Zimbru, care se va juca duminică de la ora 17 pe stadionul Zimbru. Acesta va fi primul meci dintre aceste echipe după plecarea fostului şef al acestor cluburi Adlan Şişhanov.
Etapa va începe, astăzi de la ora 15 cu patru meciuri. Pe lângă partidele Iskra - FC Costuleni şi FC Tiraspol Olimpia se vor juca partidele Rapid - Speranţa şi Nistru - Milsami. În ultimul meci al rundei, campioana Sheriff va găzdui Academia.
După 12 etape, Sheriff este lider în clasament cu 34 de puncte, în timp ce Dacia se clasează pe locul doi, având cu 9 puncte mai puţin. Zimbru împarte locul trei şi patru cu Academia. Speranţa Crihana Veche şi Nistru sunt codaşele clasamentului.