DESCINDERI la MoldovaGaz! Procurorii anunţă cum plăteau consumatorii casnici gazul livrat unor firme
Consumatorii casnici plăteau gazul livrat unor companii private din Moldova. Cel puțin așa susțin procurorii, care au descins astăzi la sediile MoldovaGaz, ChișinăuGaz și la domiciliile directorilor acestor întreprinderi.
Potrivit procurorilor, conducerea companiilor Moldovagaz şi ChişinăuGaz ar fi creat o schemă frauduloasă, prin intermediul căreia erau spălate milioane de lei, iar pierderile erau suportate de consumatori.
"Au făcut o schemă criminală în urma căreia urmau sa fie obținuți bani în sume mari. Erau comercializate acestor agenți economici cantități importante de gaz și erau livrate unor agenți economici și nu erau în evidența contabilă. Agenții economicii livrau gazul unor întreprinderi sau persoane fizice. Pentru a ascunde urmele, există suspiciuni a procurorilor că factorii de decizie a acestor întreprinderi treceau neîntemeiat sumele calculate pentru gaze naturale livrate clandestin în lipsa unei evidenței contabile îl treceau la pierderi", a declarat procurorul Vitalie Busuioc.
"O schemă despre cum am spus mai sus cu un agent economic care procură clandestin gaze naturale pentru o perioadă de patru ani. Vorbim despre un profit al acestui agent economic, a gazului livrat clandestin de 31 milioane de lei. Pentru noi există suspiciuni că aceste pierderi erau reflectate în tarifele de gaz și erau achitate de consumatori", a mai spus procurorul.
Anchetatorii au descins şi acasă la preşedintele Consiliului de Administraţie al "MoldovaGaz", Alexandr Gusev. Acolo a fost şi avocatul familiei Gusev, dar nu a oferit detalii despre percheziţii.
"Nu cred că Gusev are vreo calitate procesuală. Cel puțin nu am primit careva acte. Se finaliza acțiunea procesul penală când am ajuns eu", a declarat avocatul.
Oamenii legii au verificat şi locuinţa directorului "Chişinău-Gaz", Constantin Cuiumju.
De la ambii, procurorii au ridicat mai multe contracte, hard-discuri, stick-uri de memorie, dar şi documente fiscale. Potrivit procurorilor, probele urmează să fie supuse verificărilor. La rândul său, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, spune că persoanele vinovate trebuie să fie trase la răspundere.
"Organele de drept urmează să-şi îndiplinească atribuţiile sale şi să dea apreciere faptelor constatate, în cazul în care vor fi confirmate suspiciunele, persoanele respective urmează să fie trase la răspundere. Noi nu am ştiut şi nu am coloborat cu organele de drept, ei nu ne-au informat", susţine Valeriu Triboi.
Deocamdată, nicio persoană nu are statut procesual în aceste dosare. Totodată, procurorul a declarat că persoanele vizate în acest dosar riscă până la 10 ani de închisoare.
PERCHEZIŢII la MoldovaGaz şi ChişinăuGaz! Procurorii caută dovezi în cadrul a DOUĂ CAUZE PENALE
PUBLIKA.MD amintește că potrivit procurorului care instrumentează cazul, Vitalie Busuioc, percheziţii au loc la MoldovaGAZ, la ChişinăuGAZ, la factori de decizie, la persoane fizice şi la un agent economic.
Acţiunile de urmărire penală se desfăşoară în cadrul a două cauze penale, iniţiate pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu, spălării de bani şi practicării ilegale a ativităţii de întreprinzător.