Descoperire biblică majoră. Ce au găsit arheologii în timpul excavărilor realizate în apropiere de zidul sudic al Muntelui Templului
Foto: descopera.ro
Arheologii din Israel susţin că au descoperit un sigiliu din lut pe care s-ar afla semnătura profetului biblic Isaia.
Sigiliul vechi de 2.700 de ani a fost descoperit în timpul excavărilor realizate în apropiere de zidul sudic al Muntelui Templului. În timpurile străvechi, un astfel de sigiliu era utilizat pentru a oferi autenticitate documentelor, informează FoxNews, scrie descopera.ro.
''Am descoperit un sigiliu din al-VIII-lea secol î.Hr. care ar fi putut aparţine profetului Isaia. La doar 3 metri de această descoperire, anterior a fost găsit sigiliul regelui Ezechia", a menţionat dr. Eilat Mazar din cadrul Universităţii din Ierusalim.
Bucata de lut de 1,34 de centimetri este inscripţionată cu numele Yesha’yah[u] (Isaia). Acesta este urmat de cuvântul nvy, însă restul cuvântului nu poate fi distins, aşadar specialiştii nu pot ştii dacă urmau literele aleph ce ar fi compus cuvântul profet. "Însă numele Isaia este clar", a declarat Mazar.