DESCOPERIRE CIUDATĂ în centrul Capitalei. Ce a găsit un tânăr în timp ce se plimba prin Parcul Catedralei
În timpul unei plimbări, un tânăr din Capitală a găsit într-un copac două ciuperci de dimensiuni impresionante. Ambele cântăreau peste 10 kilograme.
Ciupercile, numite în popor "păstrăvi", au crescut pe tulpina unui arbore la o înălțime de peste zece metri. Descoperirea a fost făcută de Stelian Damir, care a dus ciupercile acasă.
''Le-am rupt. Pe prima am rupt-o cu ușurință, iar pe a doua nu s-a primit să o desprind din prima. Am fost nevoit să lovesc cu piciorul ca să se rupă. Era foarte trainică", a spus tânărul.
După ce le-a adus acasă, rudele băiatului s-au întrebat, în primul rând, dacă ciupercile sunt sau nu bune de gătit.
''Noi trăim la țară și o cunoaștem că e bună. Numai că în parc nu e. Nu putem să o gătim și pentru că e bătrână. Păstrăvul de felul lui trebuie să fie mai moale'', a zis mama lui Stelian.
''Nu îmi vine să cred că la noi în Moldova există așa ciuperci mari", și-a exprimat mirarea sora băiatului.
Şi vecinii tânărului au rămas uimiţi de descoperire:
''Din toată experiența mea nu am văzut așa. Are o aromă deosebită, este frumos.''
Anul trecut, un bărbat din satul Socola, raionul Şoldăneşti, a găsit o ciupercă uriaşă, cu un diametru de aproximativ un metru, care creştea pe o stâncă de la marginea satului.
Păstrăvii au un conținut ridicat de proteine, fiind aproape un înlocuitor al cărnii.
- Tradiţii geto-dace în zilele noastre, în centrul Capitalei VIDEO
- Cum se schimbă oraşul în cele patru anotimpuri. Parcul din scuarul Catedralei, fotografiat în fiecare zi, timp de un an (VIDEO)
- Săpa în grădină şi a făcut o descoperire şocantă. Bărbatul i-a chemat imediat pe oamenii legii
- REACŢIA Mitropoliei Moldovei privind organizarea concertului de ieri în scuarul Catedralei
- DESCOPERIRE MACABRĂ! Ce au găsit doi tineri în timp ce se plimbau printr-un parc din Chişinău
- VESTE BUNĂ pentru copii. Se va întâmpla în Parcul Râșcani din Capitală