DESCOPERIRE de EXCEPŢIE! Ce a ieşit la iveală într-o zonă a Podişului Moldovei, după OPT MILIOANE de ani
Numeroase fragmente dintr-un schelet al unui strămoş al elefantului care a trăit în urmă cu şapte - opt milioane de ani în arealul Podişului Moldovei au fost descoperite în malul unui drum comunal din judeţul Vaslui de către specialişti ai muzeului din Bârlad şi ai Facultăţii de Geologie Iaşi, anunţă Mediafax.
Specialişti ai Muzeului "Vasile Pârvan" şi de la Facultatea de Geologie Iaşi au făcut o importantă descoperire paleontologică pentru România, după ce au scos la suprafaţă numeroase fragmente ale unei specii de animale gigantice ce au trăit în urmă cu şapte - opt milioane de ani în Podişul Moldovei.
Astfel, paleontologii bârlădeni şi cei ieşeni au găsit în malul unui drum comunal de la ieşirea din localitatea vasluiană Ghergheşti fragmente de fildeş, femur, tibie şi centura pelviană din specia Deinotherium Giganteum, un strămoş al elefantului african, ce a trăit în epoca Miocenului Superior. Animalul avea peste patru metri înălţime şi aproximativ 3,5-4 metri lungime.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad, osemintele sunt puternic alterate şi acoperite cu cenuşă vulcanică, în condiţiile în care au stat relativ la suprafaţă, în malul respectivului drum de costişă.
"Scheletul era uşor împrăştiat, suprapus pe verticală, în condiţiile în care a fost depus în albia minoră al unui canal fluvial. Noi sperăm să găsim şi alte elemente în afară de cele recuperate până acum şi să refacem peste 50% din scheletul animalului. Oricum, este o descoperire de excepţie. Un exemplar similar a fost găsit acum peste o sută de ani, la sfârşitul secolului XIX, la Mânzaţi (n.r. - judeţul Vaslui), scheletul fiind expus astăzi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» Bucureşti", a declarat muzeograful Laurenţiu Ursachi.
Potrivit acestuia, descoperirea de la Ghergheşti demonstrează încă o dată faptul că în Podişul Moldovei a fost un climat subtropical, în care au trăit elefanţi, rinoceri, tigri şi chiar hiene.