Descoperire impresionantă în jungla din Guatemala, cu ajutorul unei tehnologii revoluţionare (VIDEO)
Zeci de mii de structuri aparţinând civilizaţiei maya, între care piramide, palate şi drumuri pietruite, au fost descoperite în jungla din Guatemala cu ajutorul unei tehnologii revoluţionare, scrie adevarul.ro.
Utilizând tehnologia LiDAR, ce foloseşte lumina furnizată de laser pentru a stabili un contur detaliat al unor structuri îngropate, o echipă internaţională de arheologi a reuşit să identifice aproximativ 60.000 de structuri ridicate în perioada civilizaţiei maya şi extinse pe o suprafaţă de 2.100 de kilometri din mijlocul junglei Peten.
Este o descoperire fundamentală pentru istoria civilizaţiei maya, relatează National Geographic. Arheologii au identificat case, palate şi piramide legate între ele prin drumuri pietruite şi o reţea de canalizare. Una dintre piramide are o înălţime de 30 de metri şi era cunoscută până acum ca fiind colina naturală Tikal.
"Imaginile obţinute prin această tehnologie arată că întreaga regiune era foarte organizată şi dens populată, chiar mai mult decât ne imaginam", a spus Thomas Garrison, arheolog la Universitatea Ithaca şi colaborator al National Geographic.
"Structurile fortificate şi drumurile pietruite de dimensiuni mari dezvăluie modificările aduse peisajului natural de civilizaţia maya la o scală ce era în trecut imposibil de imaginat", a adăugat Francisco Estrada-Belli, profesor la Universitatea Tulane.
Civilizaţia maya a înflorit în jurul anului 1.000 î.e.n.