Descoperire impresionantă în Kazahstan. O piramidă antică, mai veche decât cele din Egipt
La o distanţă de peste 6.000 de kilometri faţă de platoul egiptean Gizeh şi de celebrele piramide ale sale, în centrul Kazahstanului, în regiunea Karaganda, arheologii au descoperit vestigiile unui mausoleu antic, scrie realitatea.net.
Potrivit cercetătorilor Igor Kukuşkin şi Viktor Novojenov, aflaţi la conducerea unei echipe de savanţi de la Institutul Arheologic Saryarka, afiliat Universităţii de Stat Karaganda, piramida a fost construită în urmă cu aproximativ 3000 - 3500 de ani. Structura edificiului, alcătuită din cinci ziduri care urcă gradual spre centrul soclului, indică în mod clar forma unei piramide.
Specialiştii consideră că monumentul din Kazahstan reprezintă "o sosie" a complexului funerar Djoser din Egipt. Acel mormânt al faraonului omonim este considerat cea mai veche piramidă din lume, fiind construită cu aproape 2.600 de ani înainte de debutul erei noastre.
Piramida din Karaganda a fost construită, deci, potrivit primelor datări, după piramida lui Djoser şi cu dimensiuni mai puţin importante. Mausoleul din Kazahstan are o înălţime de doi metri şi o bază cu dimensiuni de 14 metri x 15 metri. Piramida lui Djoser are o înălţime de 62 de metri şi un soclu cu dimensiunile de 121 metri x 109 metri.
Viktor Novojenov spune că piramida din Kazahstan a fost construită din piatră, pământ şi a fost fortificată cu dale pe faţada exterioară. În ceea ce priveşte infrastructura internă, săpăturile arheologice au evidenţiat o cameră funerară, destinată unui şef de trib local, plasată în vârful edificiului. Etajele inferioare erau rezervate familiei acelui şef de trib.
Deşi camera dedicată defunctului pare să fi fost jefuită, mormintele exhumate au evidenţiat rămăşiţe umane, vase din ceramică, câteva obiecte din bronz - cuţite, săgeţi şi ace -, alături de mai multe obiecte rămase deocamdată neidentificate, care vor face obiectul unor datări şi analize mai amănunţite.
Deşi monumentul din Karaganda reprezintă prima piramidă descoperită în Kazahstan, în această ţară există alte mistere arheologice. În 2007, câţiva arheologi amatori au descoperit cu ajutorul GoogleEarth mai multe geoglife - desene sau motive geometrice vizibile doar din aer - uriaşe, în nordul ţării.
Acele descoperiri, făcute din întâmplare, au fost făcute publice, mai târziu, de NASA, care a confirmat prezenţa mai multor geoglife compuse din monticuli (movile) din pământ şi fragmente din lemn. Cel mai lung dintre ele măsoară peste 400 de metri şi conţine 101 monticuli. Potrivit eroziunii acestor structuri, anumiţi cercetători consideră că ele datează din urmă cu 8.000 de ani.
- MONSTRUL care s-a ascuns ani de zile sub o biserică. I-A ŞOCAT pe toţi când şi-a făcut apariţia (FOTO)
- SCENE INCREDIBILE în trafic! Un bărbat călare pe un struţ GONEŞTE printre maşini (VIDEO)
- Kazahstanul ar putea avea un Minister al SEXULUI. Care este SCOPUL iniţiativei
- Descoperire SURPRIZĂ în interiorul Marii Piramide din Giza. Istoricii nu înțeleg cum a fost posibil