DESCOPERIRE IMPRESIONANTĂ: Paleontologii au găsit păianjeni cu ochi de pisică
Speciile cu corp moale precum păianjenii nu sunt fosilizate în rocă precum animalele cu oase şi dinţi. De cele mai multe ori, insectele şi alte vieţuitoare cu corpul moale sunt descoperite în chihlimbar. Totuşi, o nouă lucrare publicată în Journal of Systematic Palaeontology, al cărei coautor este un cercetător de la University of Kansas, descrie fosile de păianjeni de vârstă Cretacic inferior din şisturile formaţiunii Jinju din Coreea de Sud. Ce este mai remarcabil este faptul că două fosile din familia dispărută Lagonomegopidae au ochi reflectorizanţi care le permiteau să vâneze în timpul nopţii.
"Întrucât aceşti păianjeni sunt conservaţi în roci de culoare închisă, a fost imediat evident că ochii lor mari aveau trăsături convexe”, a precizat Paul Selden de la University of Kansas. „Am realizat că ar fi fost vorba de tapetum lucidum - o structură reflectivă într-un ochi inversat unde lumina intră şi este reflectată din nou în retină. Este diferit faţă de un ochi normal unde lumina trece şi nu are o trăsătură reflectivă", a adăugat savantul.
Selden a spus că există unii păianjeni actuali cu tapetum lucidum, dar noua lucrare este prima care descrie această trăsătură într-un păianjen fosilizat. "La păianjenii săritori se observă ochi mari, dar aceştia sunt normali, în timp ce noaptea, la păianjenii-lup se văd ochii reflectorizanţi precum cei ai pisicilor. Astfel, prădătorii nocturni tind să folosească acest tip diferit de ochi. Este prima dată când un tapetum lucidum a fost găsit în fosile", a mai spus Selden.
Descrierea fosilei creşte numărul păianjenilor cunoscuţi din formaţiunea Jinjiu de la 1 la 11. Cercetătorul a mai spus că păianjenii, care trăiau acum 110 - 113 milioane de ani, au fost protejaţi de deteriorare pentru a deveni atât de bine conservaţi în şisturi, scrie Phys, citează descopera.ro.