Descoperire INCREDIBILĂ în Golful Mexic. "Lacul subacvatic" care UCIDE orice creatură care pătrunde în zonă (FOTO)
Pe fundul Golfului Mexic a fost descoperit un "lac" de unde zăcăminte de sare ies la suprafaţă împreună cu bulele de metan, notează Descoperă.
Denumit "Jacuzzi-ul disperării'', zona cu apă foarte sărată ucide orice creatură care intră în ea.
"Piscina" circulară, cu o circumferinţă de 30 de metri şi o adâncime de aproape 4 metri, se află la peste un kilometru sub suprafaţa golfului.
Apa din interiorul său este de cinci ori mai sărată decât cea din jurul său.
În consecinţă, saramura este atât de densă încât a rămas pe fundul golfului, formând un "cazan" cu chimicale toxice, inclusiv gazul metan şi sulfaţi de hidrogen care nu se amestecă cu apa din jur.
"Este unul dintre cele mai incredibile lucruri descoperite în adâncurile mării", a declarat profesorul de biologie din cadrul Universităţii Temple, Erik Cordes.
"Ajung pe fundul mării şi descoper ceva ce seamană cu un lac sau un râu. Pare că nu este de pe această lume", a adăugat el.
Cordes studiază în general coralii din apele adânci. Formaţiunea ciudată a descoperit-o în 2014, utilizând un vehicul subacvatic controlat de la distanţă.
În următorul an, s-au întors şi au cercetat zona dintr-un submarin pentru trei persoane.
"Am reuşit să vedem deschizătura unui canion. Am urmat panta abruptă şi am observat aceste aluviuni, ne-am apropiat şi am văzut soluţia salină scurgându-se peste acest zid ca un iaz", a comunicat Cordes.
Pe fundul "piscinei" se află bacterii şi zăcăminte de sare, iar pe marginea ei experţii au descoperit carcasele crabilor care s-au aventurat în crater, căutând mâncare.
Echipa a prelevat probe ale creaturilor care s-au adaptat la salinitatea extremă şi la lipsa oxigenului, Cordes afirmă că astfel de creaturi ar putea exista şi pe alte planete adaptate la mediile de viaţă de acolo.