Descoperire incredibilă în Pakistan! Are PESTE UN MILION DE ANI vechime
O echipă de arheologi pakistanezi a anunțat că a descoperit un rar colț de stegodon, rudă îndepărtată a elefantului care ar fi trăit în urmă cu 1,1 milioane de ani, potrivit Agerpres.
Colțul, care a fost găsit în provincia Pundjab, situată în centrul Pakistanului, ar putea furniza noi elemente despre evoluția acestui mamifer dispărut. Potrivit cunoștințelor actuale, stegodonul a apărut pe Pământ acum 11 milioane de ani și a existat până la ultima glaciațiune, survenită în urmă cu circa 11.700 de ani.
Colțul are aproximativ 2,44 metri lungime și un diametru de 20,3 centimetri, fiind cel mai mare exemplar descoperit până acum în Pakistan, potrivit echipei care l-a scos la lumină.
"Descoperirea aprofundează cunoștințele noastre despre evoluția stegodonului, îndeosebi în această regiune. Ne sunt oferite și date despre mediul din epoca în care a trăit animalul", a afirmat șeful expediției, Muhammad Akhtar.
"Să dai peste un colț complet este ceva special. Astfel de colți sunt rari", spune dr Gerrit Van Den Bergh, paleontolog la Universitatea Wollongong din Australia, autor a numeroase cercetări cu privire la mamiferele din vechime. El apreciază că sunt necesare noi verificări, mai ales pentru a stabili vârsta exactă a fosilei.
Conform lui Akhtar, colțul datează din epoca pleistocenului superior, vârstă fiind stabilită cu ajutorul unei tehnici ce implică radioactivitate.
Deși dispariția speciei coincide cu apariția omului modern, este greu de afirmat cu certitudine că strămoșii oamenilor de astăzi vânau stegodoni, încheie cercetătorul Van Den Bergh.