Descoperire ISTORICĂ! Arheologii au găsit obiecte de o VALOARE INESTIMABILĂ la Ungheni (VIDEO)
Oseminte umane din perioada Imperiului Roman au fost descoperite recent în satul Medeleni, raionul Ungheni. Arheologii au mai găsit podoabe din aur și bronz, dar și vase de lut, care vor completa colecția Muzeului Național de Istorie.
O echipă formată din reprezentanți ai Agenției Arheologice și antropologi din România examinează, în prezent, o parte dintre piesele descoperite și preconizează extinderea cercetărilor în zonă, pe o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați. Specialiştii au stabilit că trei dintre schelete sunt de femei, iar al patrulea este al unui copil.
"Începem cu curățarea scheletului, după care restaurarea. Foarte rar când descoperim un schelet nefragmentat și în acest caz, toate piesele ca într-un puzzle trebuie lipite. După care urmează prelevarea informațiilor în ceea ce privește vârsta la deces, stabilim genul. Urmărim uzura dentiției, uzura fiziologică din timpul masticației", a declarat antropologul Angela Simalcsik.
Săpăturile arheologice au început acum trei săptămâni, iar descoperirile au o valoare inestimabilă, spun specialiştii.
"Avem patru morminte și doar unul cuprinde piese de aur. Este vorba de un pandativ, cercel în formă de amforetă lucrat în tehnica filigranului. O piesă este unică pentru Moldova, pandativ amuletă. E vorba de o piesă cu capete de aur și mijlocul e un tub de sticlă", a spus directorul Agenţiei Naționale Arheologice, Vlad Vornic.
Lucrările de cercetare și salvare a vestigiilor sunt finanțate din fondurile Programului Compact al Guvernului Statelor Unite ale Americii.
- Descoperire arheologică fără precedent la sudul Moldovei! Savanţii speră că va deveni o remarcabilă atracţie pentru turişti
- "A fost un adevărat război". Obiecte unice de la Muzeul Naţional de Istorie din Moldova, solicitate de ruşi (VIDEO)
- COMOARĂ URIAŞĂ găsită de doi soţi într-o pădure: "Au o vechime de DOUĂ MILENII" (FOTO)