DESCOPERIRE MACABRĂ într-o livadă din Rîşcani! Un bărbat, dat dispărut acum câteva zile, găsit strangulat de un copac
Descoperire macabră într-o livadă din raionul Rîşcani. Corpul neînsufleţit al unui bărbat, dat dispărut acum câteva zile, a fost găsit strangulat de un copac, în apropiere de oraşul Costeşti. Primele presupuneri ar fi că bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor, întrucât alături de acesta a fost găsit un bileţel de adio.
Potrivit oamenilor legii, cadavrul a fost descoperit ieri, în jurul orei 11:00.
Asta după ce la începutul săptămânii, fratele său s-a adresat autorităţilor precum că bărbatul dispăruse de acasă vinerea trecută, iar de atunci rudele nu au mai ştiut nimic de el. Acesta fost căutat de poliţie mai bine de trei zile.
Atunci când au dat peste corpul neînsufleţit al victimei, au observat că nu are careva semne de moarte violentă. Cercetând împrejurimile au depistat un caiet, în care era scris un mesaj, adresat apropiaţilor, prin care îşi cere iertare pentru fapta sa.
Bărbatul avea 42 de ani şi locuia împreună cu tatăl său. Oamenii legii verifică mai multe versiuni, însă prima rămâne posibilitatea unui suicid.
Mai multe detalii şi imagini video în cadrul emisiunii Unitatea de Gardă de la Canal3.
- Descoperire macabră în pădurea din sectorul Ciocana. Un poliţist a fost găsit împuşcat în cap
- Un bărbat din Cahul va sta 16 ani după gratii după ce şi-a violat de mai multe ori fiica minoră
- Momente terifiante trăite de o tânără de 26 de ani. A fost legată și înjunghiată de cea mai bună prietenă după o petrecere