Descoperire misterioasă în Siria. Ce vârstă are "peisajul morţii"
O clădire antică misterioasă care a fost descrisă drept "un peisaj al morţilor" a fost descoperită în Siria şi ar putea fi mai vechi decât Marea Piramidă din Giza, informează Daily Mail, citat de jurnalul.ro.
Descoperirea a fost făcută în 2009. Cercetătorii însă nu au putut studia clădirea misterioasă din cauza conflictelor din regiune.
Arheologul Robert Mason de la Muzeul Regal din Ontario a descoperit formaţiunile bizare din piatră într-o zonă deşertică, la 80 de kilometri nord de oraşul Damasc. Zona este puternic marcată de conflicte şi violenţe, ceea ce face imposibile cercetările.
Robert Mason crede că formaţiunile din piatră au fost realizate în Neolitic sau la începutul Epocii Bronzului, în urmă cu 6.000, 10.000 de ani.
Pietrele sunt aranjate astfel încât să iasă din peisaj şi sunt neobişnuite deoarece nu există indicii că ar fi şi locuinţe în jurul lor. "Arată ca un peisaj pentru morţi, nu pentru vii. Este ceva care necesită cercetări şi nu ştiu dacă aste se va întâmpla vreodată", a spus arheologul.
Formaţiunile misterioase au fost descoperite în apropierea unei mănăstiri, Deir Mar Musa, care a fost ocupată până în sec. al XIX-lea şi în care există fresce creştine spectaculoase. Arheologul crede că Deir Mar Musa a fost un turn de veghe roman. El studia ruinele mănăstirii când a descoperit formaţiunile misterioase.
Mason crede că mănăstirea a fost distrusă într-un cutremur.