Planeta Marte dispune de numeroase depozite de gheaţă în afara zonelor polare, aflate uneori la adâncimi de doar 1 sau 2 metri, care reprezintă preţioase resurse potenţiale de apă, uşor accesibile, pentru viitoarele misiuni cu echipaje de astronauţi, se afirmă într-un studiu publicat în revista Science.

Această gheaţă, care pare relativ "tânără", ar putea, de asemenea, să dezvăluie istoria climatică a planetei Marte, deocamdată neelucidată, informează AFP, preluat de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au identificat opt zone în care fenomenul de eroziune a expus, pe pante accentuate, cantităţi importante de gheaţă, aflate aproape de suprafaţa planetei. Studiul se bazează pe datele culese de Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), o sondă spaţială lansată de NASA în anul 2005.

"Acest tip de gheaţă este mai răspândit decât credeam noi în trecut", a explicat unul dintre savanţi, Colin Dundas, geolog la Institutul american de geofizică (US Geological Survey).

Existenţa gheţei în solul marţian este cunoscută de multă vreme, însă numeroase întrebări continuă să existe în ceea ce priveşte grosimea ei, suprafaţa pe care se întinde şi gradul ei de puritate, au explicat cercetătorii americani.

Polii marţieni sunt acoperiţi cu gheaţă, iar sonda MRO, aflată pe orbita planetei, a detectat prezenţa unor depozite de gheaţă cu grosimi consistente, îngropate aproape peste tot pe Marte. Acea descoperire a făcut obiectul unui studiu publicat în revista Science în anul 2010.

Oamenii de ştiinţă au lansat atunci ipoteza potrivit căreia ar fi vorba despre rămăşiţele unor gheţari care au existat în urmă cu milioane de ani, când axa de rotaţie a lui Marte şi orbita planetei erau diferite.

Gheaţă recentă

Gradul de fracturare şi unghiurile abrupte indică faptul că gheaţa este compactă şi solidă, au precizat cercetătorii americani.

În plus, variaţiile de culoare din aceste depozite lasă să se înţeleagă că gheaţa s-a format în straturi distincte, fapt care ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine schimbările climatice petrecute în istoria planetei Marte, scrie digi24.ro. 

Aceste straturi s-au format probabil din acumulările de zăpadă de-a lungul numeroaselor anotimpuri în cadrul precedentelor cicluri climatice ale planetei, a explicat Susan Conway, profesor de geologie la Universitatea Nantes din Franţa, citată în articolul apărut joi în revista Science.

Apoi, vântul a acoperit acele plăci de gheaţă cu nisip şi praf. "Aceasta ar fi singura explicaţie plauzibilă", a adăugat Susan Conway.

Numărul scăzut de cratere de suprafaţă prezente în cele opt zone indică, potrivit autorilor studiului, că această gheaţă s-a format destul de recent.

Fotografiile realizate pe parcursul ultimilor trei ani marţieni - un an pe Marte echivalează cu 686 de zile terestre - au dezvăluit că blocuri mari de rocă s-au desprins din depozitele de gheaţă sub efectul eroziunii.

Potrivit cercetătorilor, acest fenomen indică faptul că gheaţa pierde câţiva milimetri în grosime în fiecare vară.

Gheaţa este vizibilă doar acolo unde stratul superficial de sol a dispărut, indicând probabil că straturile de gheaţă aflate la mici adâncimi în scoarţa marţiană sunt încă şi mai extinse decât indică acest studiu.

Descoperirea celor opt situri este "foarte interesantă" prin prisma stabilirii unor potenţiale baze de explorare, a declarat Angel Abbud-Madrid, directorul centrului de resurse spaţiale din cadrul Facultăţii de mine din Colorado şi autor al unui studiu pentru NASA despre siturile potenţiale unde astronauţii ar putea să coboare pe Marte.

Latitudini neospitaliere

Apa reprezintă o resursă esenţială. În combinaţie cu dioxidul de carbon (CO2) - care formează cea mai mare parte a atmosferei marţiene - se poate obţine oxigen de respirat, dar şi metan, un carburant pentru motoarele rachetelor.

Această apă ar putea deveni foarte uşor accesibilă, întrucât cantităţi importante de gheaţă se află doar la câţiva metri sub suprafeţele pantelor de pe Marte, a adăugat profesorul Abbud-Madrid.

Siturile bogate în gheaţă au fost găsite, toate, la latitudinea de aproximativ 55 de grade Nord şi Sud, care, în timpul îndelungatei ierni marţiene, devin foarte reci şi neospitaliere pentru bazele umane dependente de energia solară.

Este motivul pentru care NASA vrea să limiteze căutarea siturilor pentru amplasarea viitoarelor baze de astronauţi la o latitudine mai mică de 50 de grade faţă de ecuatorul lui Marte.

"Sper că următoarea surpriză va fi descoperirea unor mari cantităţi de gheaţă, aproape de suprafaţa scoarţei, în regiunile tropicale marţiene", a adăugat Scott Hubbard, profesor la Universitatea Stanford din Palo Alto, California, fost director al programului de explorare a planetei Marte din cadrul NASA.