Ştiaţi că într-o vreme în Bucureşti, tramvaiele circulau o oră dimneaţa, una la prânz şi una seara? Au descoperit această poveste, alături de multe altele, câţiva tineri care strâng amintiri şi construiesc un muzeu al memoriei. Mărturii, fotografii, documente şi un telefon cu disc sunt instrumentele pe care aceştia le folosesc pentru a crea o arhivă care vrea să salveze istoria românilor, de dincolo de cărţi.

Telefonul memoriei. Aşa se numeşte aparatul cu disc pe care un grup de tineri l-au transformat într-un adevărat gadget care nu doar că poate înregistra mesaje pentru tine, cel din viitor, dar le trimite şi pe smartphone-ul personal.

Deşi telefonul se află într-un muzeu, în spatele lui stă o întreagă tehnologie, care îl controlează de la distanţă.

Ionuţ Dragu, inginer software: "Primul lucru special despre acest telefon este că are toate componentele originale pe care le avea şi telefonul. Pe acestea le-am conectat la un Raspberry Pi, care este un calculator de mici dimensiuni. Receptorul este conectat la o placă de sunet, iar pentru a interacţiona cu utilizatorul avem un modul GSM, prin intermediul căruia trimitem sms-uri şi, de asemenea, putem să apelăm telefonul pentru a-l face auzit."

Ideea unui astfel de dispozitiv le aparţine tinerilor de la Muzeul Memoriei, o platformă online dedicată Centenarului Marii Uniri. Pe lângă telefonul purtător de mesaje, în proiectul lor se găsesc fotografii vechi de aproape 100 de ani, mărturii şi documente. Site-ul îndeamnă pe toată lumea să adăuge amintiri.

Cătălin Dinu, P.R: "Nu e vorba despre istoria învăţată la şcoală, ci de istoria pe care am trăit-o şi pe care generaţii apropiate nouă, părinţi, bunici, străbunici, au trăit-o. Aşadar, e un fenomen, e o istorie la care cu toţii putem contribui.”

Maria Ilie a împlinit de curând vârsta de 84 de ani. Era doar un copil când a izbucnit cel De-al Doilea Război Mondial. Își aminteşte și acum clipele de coșmar prin care a trecut.

Maria Ilie: "Catastrofă. Ucidere de oameni. Vărsare de sânge. Foamete. Copii fără părinţi, mame văduve, taţi care au murit şi n-au mai venit... Mă doare sufletul. Fiindcă am trăit şi n-aş vrea să mai trăiesc. Nici copiii copiilor, strănepoţii strănepoţilor să nu treacă prin ce-au trecut părinţii noştri, bunicii noştri."

Războiul a fost cea mai dură lecţie pentru Maria Ilie. Dar chiar şi cele mai grele experienţe au învăţat-o ce este important într-o viaţă de om.

Maria Ilie: "Să fii om, în primul rând, să-ţi iubeşti ţara, să iubeşti oamenii, să-i apreciezi, să-i respecţi şi să fii demn, să duci cu fruntea sus până-n ultima clipă a vieţii. Să nu părăseşti orice s-ar întâmpla, ţara şi poporul. Eu ţin foarte mult la ţara mea, la poporul meu, pentru că ei, aşa cum a fost, m-au făcut de-am ajuns la vârsta de 80 de ani."

Muzeul Memoriei colaborează şi cu alte instituţii, pentru a acoperi o arie cât mai largă de amintiri. Şcoala Centrală, a doua cea mai veche şcoală din Bucureşti are o întreagă arhivă de fotografii şi scrisori din perioada Primului Război Mondial.

"Am şi eu o scrisoare... am găsit-o de la Silvia Creangă, care a fost prima femeie care şi-a dat doctoratul în matematică. Din seria din 1928. „Mult dragă doamnă, doresc şcolii în care a învăţat mulţi de 75 de ani, cu producţie de generaţii distinse care să-i facă cinste ca şi cele mai vechi. Doamnei preşedinte a asociaţiei absolventelor îi doresc deplină mulţumire ce trebuie să izvorască din frumoasa iniţiativă de a întruni pe acele ce am crescut pe aceleaşi bănci. Surori de carte şi de suflet."

Nu este uşor să pui cap la cap fragmente de trecut. De aceea, fiecare voluntar se ocupa de un anumit domeniu.

Romulus Bena, istoric: "Toate aceste trăiri ale înaintaşilor noştri sunt un izvor de învăţăminte, unele sunt şi foarte interesante propriu-zis, altele ne dau nişte lecţii care ar fi utile de însuşit, deci da, sunt un izvor de cunoaştere şi uneori sunt foarte hazlii sau interesante, sunt în sine valoroase ca literatură."

Călina Bârzu, specialist în imagine: "E o lume necunoscută şi e plină de mister şi e foarte curios să observi cum arătau oamenii atunci, cum se îmbrăcau, anumite gesturi, anumite momente surprinse, inclusiv elemente de arhitectură. Încă mai avem de căutat, încă mai avem să ne uităm la ce s-a întâmplat, iar cum e şi intenţia proiectului, să ne punem întrebări."

Din proiect face parte şi un specialist în sunet, care reconstituie atmosfera acelor vremuri.

Mara Mărăcinescu, specialist sunet: "Mă ocup de reconstituiri sonore din perioada Primului Război Mondial, plus, minus doi ani. Am încercat să aflu cum e viaţa în Bucureşti la începutul secolului XX, am citit în câteva cărţi despre viaţa urbană şi ce case, ce vile erau, cum arăta Calea Victoriei, cum arăta Mahalaua şi după acea din perioada ocupaţiei. Deci, practic, am încercat să caut elemente ca să-mi dau seama ce tipuri de zgomote s-ar fi auzit în perioada aceea."

Totul este refăcut în cel mai mic detaliu, de la sunet, la imagine. Tinerii sortează conţinutul pe care îl găsesc chiar ei prin biblioteci, instituţii sau la vârstnici acasă, dar au şi norocul de a primi documente de la colecţionari.

Smaranda Pasnicu, manager de proiect: "Cred că noi am ajuns aici mai mult din dorinţa de a crea proiecte culturale, care nu doar să bifeze, ci să lase mai departe un mesaj."

Smaranda Pasnicu este unul dintre fondatorii proiectului Muzeul Memoriei. De meserie actriță, este pasionată în egală măsura de istorie și tehnologie. Aşa că într-o zi s-a gândit cum să reînvie trecutul.

Smaranda Pasnicu, manager de proiect: "Cu acest proiect ne-am dat seama că noi încercăm să le spunem tinerilor că există un trecut, există amintiri în jurul nostru, în familiile noastre care merită ascultate."

Cătălin Dinu, P.R.: "Acum e momentul cred că pentru fiecare demers istoric, 100 de ani este termenul limită în care poţi găsi sau poţi căuta adevărul istoric în forma sa pură, fără să fie deteriorat, pentru că după cum ştim, din generaţie în generaţie, poveştile se deteriorează, fie se uită detalii, fie se pierd sau se modifică."

Proiectul este abia la început. Iniţiatorii Muzeului Memoriei speră că într-o zi acesta va avea o clădire a sa, dincolo de platforma online. Pentru că cine-și uită trecutul, nu are viitor.