DESCOPERIRE UIMITOARE. Cum arată o oaie după ce a rătăcit mai mulţi ani (VIDEO)
O oaie care nu a fost tunsă niciodată a fost găsită în Australia. Lâna ei cântăreşte peste 42 de kilograme. Ovina a fost descoperită la câtiva kilometri de o fermă, iar specialiştii spun că animalul ar avea aproximativ şase ani.
Înainte de a o tunde, veterinarii i-au administrat o doză de anestezie pentru că această procedură i-ar putea provoca durere.
În 2004, în Noua Zeelandă a fost găsită o oaie care nu a fost tunsă timp de şase ani. În toată această perioadă, ea s-a ascuns într-o peşteră. Când a fost descoperită, lâna ei cântărea 27 de kilograme.
Animalul a ajuns atât de faimos, încât a fost dus cu avionul în vizită la premierul ţării.
Mai mult, ovina a devenit personajul central al mai multor cărţi pentru copii şi a apărut de câteva ori la televiziunile locale.