DESCOPERIRE UIMITOARE! Monede române şi brăţări antice, recuperate de poliţişti
Polițiștii din Dolj, România au ridicat 49 de monede antice și două brățări formate din monede antice, de la un bărbat din Craiova, România, care încerca să le comercializeze. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
La data de 6 februarie polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat o acțiune pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, urmărind totodată prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt şi trafic cu bunuri culturale.
În urma activităților desfășurate, a fost depistat un bărbat, din Craiova, România, care oferea spre vânzare un lot de 25 de monede romane, despre care se deţin date că sunt produsul unor infracţiuni de furt şi detecţii ilegale în situri arheologice clasate în patrimoniul cultural naţional.
În aceeași zi, în baza unei autorizații de percheziţie emise de magistrații Judecătoriei Craiova, polițiștii au percheziţionat locuinţa acestuia, de unde au mai ridicat două brăţări alcătuite din monede antice, precum şi un lot de 24 de monede antice (6 tetradrahme thasiene, o drahmă Histria şi 17 monede antice).
Polițiștii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale, sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de furt și accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare, conform prevederilor Ordonanței 43/2.000 privind protecția patrimoniului arheologic.
Obiectele de patrimoniu au fost ridicate de polițiști, urmând a fi expertizate.