Descoperire uimitoare: O planetă înghețată, de 3 ori mai mare decât Terra
După 20 de ani de cercetare, astronomii au descoperit o exoplanetă de trei ori mai mare decât suprafața Pământului.
Exoplaneta se află în orbita stelei Barnard aflată la doar 6 ani lumină distanță de Terra. Cercetătorii cred că planeta este un deșert înghețat în care temperatura medie a suprafeței este în jur de -134 grade Celsius.
Descoperirea care a fost detaliată într-un studiu publicat în revista Nature fascinează lumea științifică. Astronomii credeau de ani de zile că vor găsi o planetă în jurul stelei din apropiere, dar nu aveau încă confirmare.
Recent, astronomii de la Universitatea Columbia din Statele Unite susțin că au identificat ceea ce pare a fi prima Lună aflată în afara sistemului nostru solar, cunoscută până acum.
Aceasta nu seamănă cu nicio Lună din sistemul nostru și orbitează o planetă uriașă, mult mai mare decât Jupiter. Citește mai multe aici: A fost descoperită prima exo-Lună.
Are dimensiunile planetei Neptun, scrie libertatea.ro