Circa 400 de plante de mac au fost depistate de polițiști într-o gospodărie din satul Chircăiești, raionul Căușeni. Plantele erau cultivate în grădinina unui bărbat de 28 de ani.
Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor, iar ulterior vor fi nimicite.
Inspectoratul General al Poliției informează că, începând cu 1 iunie până la 31 august, pe întreg teritoriul țării se desfășoară operațiunea "Mac - 2021", care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală.