Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră în cazul a doi șoferi de camion, cetățeni ai Ucrainei
Doi șoferi de camion, cetățeni ai Ucrainei, sunt cercetați pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false. Aceștia au fost identificați în ultimele 24 de ore, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați.
În primul caz, șoferul a prezentat permisul de conducere, care în urma verificărilor s-a dovedit a fi fals. La audieri, bărbatul a declarat că a obținut documentul pe cale legală și nu cunoaște despre cele depistate. Persoanei nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind înlăturată de la conducerea mijlocului de transport.
Al doilea șofer de camion a prezentat asigurarea auto ”Cartea Verde” falsificată. Acesta urma să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, din România în Ucraina. În declarații cetățeanul a menționat că responsabili de pachetul de documente pentru camion ar fi reprezentantul firmei transportatoare, unde este angajat. Șoferului i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat doar după ce a achiziționat o altă asigurare auto veridică.
Documentele false au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.