Descoperiri stranii, ascunse în statui! E ULUITOR ce au găsit oamenii de ştiinţă
Nu de puține ori au fost descoperite notițe importante, jurnale sau comori ascunse în statui. Dar senzațional este cadavrul descoperit în interiorul unei statui prețioase.
Un preot care a trăit la jumătatea anilor 1700 a lăsat câteva note pentru urmașii săi, ascunse în statui. Primele lui însemnări au fost descoperite într-o statuie de lemn a lui Iisus, care aparține bisericii Santa Agueda din provincia spaniolă Burgos.
Statuia lui Iisus este goală la interior, iar notițele preotului au fost descoperite când cercetătorii au îndepărtat o bucată de material textil aflată în spatele statuii. Pe două pagini de pergament, preotul respectiv descrie viața obișnuită din satul lui, obiceiurile locale, jocurile, dar și câteva evenimente politice importante din vremea lui Carlos al III-lea.
Dar călugărul Zhang Gong Liuqian a avut parte de un alt ritual omagial. Imediat după decesul lui, organele interne au fost eliminate, corpul a fost îmbălsămat, iar în jurul lui a fost modelată o statuie a zeului Buddha. Era un ritual practicat în mare secret în mănăstirile buddhiste, despre care știa doar un număr redus de călugări.
Ea a fost prezentată publicului la expoziția Mummy World din Budapesta, iar locuitorii satului chinez Yangshun, de unde provenea statuia, au recunoscut-o și au cerut repatrierea ei.
Comori ascunse în statui. Buddha, gardianul perfect!
În diverse alte statui ale lui Buddha au fost descoperite de-a lungul timpului mici comori precum pietre prețioase, semințe, tămâie și diverse notițe lăsate de călugări. Dar una dintre cele mai interesante comori a fost un bilet de bancă, vechi de 700 de ani, ascuns într-o statuie din secolul al XIV-lea.
Statuile lui Buddha se pare că erau considerate cele mai sigure, deoarece nimeni nu avea curajul să le profaneze, să le spargă sau să se uite măcar în interiorul lor. Statuia și biletul de bancă, echivalent la vremea sa cu aproximativ 100 de dolari, s-au vândut la licitație cu 48.000 de dolari.
Biletul de bancă era autorizat chiar de împărat, prin trei sigilii regale roșii, și avertiza că ”cine umblă cu bilete contrafăcute, avea să fie decapitat, iar cel care îl dădea pe mâna autorităților era răsplătit cu 250 de monede de argint și cu toate proprietățile defunctului”.