Deşeuri neevacuate de câteva luni în Băcioi. Mirosul insuportabil transformă viaţa oamenilor în calvar VIDEO
Gunoiul a împânzit şi suburbia Ghidighici. Deşeurile din localitate nu au fost evacuate de câteva luni. Şi asta pentru că intreprinderea care se ocupă de avacuarea gunoiului nu are director.
Oamenii spun că mirosul insuportabil le transformă viaţa în calvar.
"Aici se aduce tot gunoiul din sat şi oraş, precum şi din alte sate. Aici au adus găini moarte, chiar şi o maşină de capuri de scrumbie", a spus locuitorul satului Băcioi Ion Chitoroagă.
"E imposibil. Vine vara şi nimeni nu poate să respire acest aer. Fântânile sunt astupate", a mai spus o persoană.
"Mă trezesc dimineaţa şi veranda e plină de fumul care afectează organismul. Iar dacă se încălzeşte apar muşte, ţânţari", susţine un bărbat.
Primarul localităţii dă asigurări că până la începutul lunii iunie groapa de gunoi va fi lichidată.
"Întreprindem măsuri, chiar a fost emisă o decizie a consiliului, ca să scoatem aceste servicii la licitaţie. Avem şi un termen. Până la 1 iunie dorim să închidem această gunoişte", a declarat primarul satului Băcioi, Vitalie Şalaru.
Oamenii din localitate nu cred că problema va fi soluţionată, deoarece autorităţile se ţin doar de promisiuni.
- Locuri din Chişinău, transformate în gropi de gunoi: Locatarii aruncă deşeurile direct în stradă
- Martor Ocular: Mai mulţi locuitori din Ghidighici stau de câteva luni cu remorci pline cu gunoi lângă blocuri
- Chişinăul mai curat! "Şefii Direcţiilor responsabile de ridicarea gunoiului riscă să fie demişi"
- Câte deşeuri produce anual Moldova? Vezi datele unui raport despre starea mediului în ţară