Deşeurile radioactive din Transnistria vor fi aduse pe malul drept al Nistrului
Deşeurile radioactive, de pe teritoriul Transnistriei, vor fi aduse pe malul drept al Nistrului, deoarece partea transnistreană nu are posibilitaţi de păstrare sau distrugere a lor. O decizie în acest sens a fost luată, ieri, de către vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi şefa aşa-numitului Minister de Externe al Transnistriei, Nina Ştanski.
Părţile au convenit că primele deşeuri radioactive vor fi aduse, astăzi, de pe teritoriul unei uzine din Râbniţa, pentru a fi păstrate sau utlizate în Republica Moldova. Oficialii au semnat şi un protocol, iar Nina Ştanski a calificat evenimentul ca un început bun de cooperare între Chişinău şi Tiraspol.
În cadrul întrevederii au fost discutate şi alte subiecte, cum ar fi revenirea la normal a activităţii transportului feroviar şi serviciului poştal între ambele maluri ale Nistrului.