Deși au propriul drapel şi se conduc după propriile legi, sunt parte a Moldovei
Vorbesc într-o altă limbă, locuiesc într-o regiune ce se conduce după propriile legi, dar spun cu fermitate - "Eu sunt Moldova". Vorbim despre găgăuzii din ţara noastră. Cu 20 de ani în urmă, aceştia şi-au creat o regiune autonomă. Iar Moldova a pierdut controlul total asupra unui teritoriu de aproape 200 de mii de hectare. În schimb, am evitat un război şi ne-am ales cu un model paşnic de rezolvare a conflictelor, recunoscut în întreaga lume. 01.22
Au propriul drapel şi se conduc după propriile legi. Sunt totuşi parte a Moldovei. Cu două decenii în urmă, în sudul ţării mocnea un conflict. Găgăuzii vroiau să îşi proclame independenţa. Şi chiar au făcut-o. La fel ca şi în Transnistria, iniţiatorii procesului cu fost deputaţii din regiune.
După aceasta a urmat o perioadă pe care şi Chişinăul, şi Comratul evită să şi-o amintească. În Găgăuzia s-au creat grupuri de voluntari revoltaţi, localnici înarmaţi - gata de război. Nu s-a ajuns însă la un conflict armat.
Au urmat doi ani de negocieri, finalizate cu adoptarea legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei în componenţa Republicii Moldova.
În baza acestei legi găgăuzii au primit dreptul de a-şi alege propriul Parlament, dar şi un guvernator al regiunii pe care ei îl numesc başcan. Au primit dreptul de a trăi după propriile legi, care însă nu contravin Constituţiei Republicii Moldova. Dar în cazul în care Moldova îşi pierde independenţa, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă. Chiar şi aşa, găgăuzii au şi alte dorinţe neîmplinite.
Au obţinut autonomia, dar se confruntă cu aceleaşi probleme pe care le au şi restul locuitorilor Moldovei - un nivel scăzut al economiei, sărăcie şi, mai ales, căutarea unui trai mai bun peste hotare.
Oraşul Comrat se deosebeşte de alte oraşe din Moldova doar prin panourile de publicitate în limba rusă şi strada centrală, care mai poarta numele lui Vladimir Lenin.
Singura care mai creează animozităţi între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Comrat este limba. În rest, găgăuzii se declară mulţumiţi de statutul lor. Chiar dacă în legea care îi guvernează se mai vorbeşte de o posibilă independenţă.
În toţi aceşti ani, au existat numeroase motive de nemulţumire atât din partea Chişinăului, cât şi a Comratului. Dar dincolo de declaraţiile politice care ţin primele pagini ale ziarelor, moldovenii, ruşii, ucrainenii, bulgarii şi găgăuzii locuiesc în înţelegere şi împart umăr la umăr, greutăţile. Pentru că toţi sunt Moldova.
- Godea are un deja vu când se gândește la întrevederea lui Filat cu Formuzal: Același film, dar este înlocuit Voronin
- Comratul a găsit soluţia pentru tinerii găgăuzi care au picat examenul la română
- Găgăuzia va sărbători 21 de ani de la autoproclamarea "independenţei"
- Harlamenko se plânge că nu a primit răspuns din partea Ministerului Educaţiei
- Transnistria - rana de pe Nistru