Deşi nu mai este în fotoliu de primar, Dorin Chirtoacă s-a lăudat cu ceea ce a făcut în 10 ani pentru Chişinău
Embed:
Dorin Chirtoacă şi-a amintit de timpurile în care era primar. Deşi nu mai este în fotoliu de aproape două luni, liberalul a ieşit în Scuarul Europei, în faţa unei audienţe mult mai modeste decât în anii săi de glorie, şi s-a lăudat cu ceea ce a făcut în 10 ani pentru Chişinău. Potrivit lui, una din cea mai mare realizare este eliminarea mirosului urât din oraş.
"Rezultatele pot fi respirate pentru ca avem aer mai curat în Chişinău, nu mai este mirosul de la staţia de epurare", a menţionat Dorin Chirtoacă.
Oamenii care locuiesc în zonă au însă altă părere:
"Nu este adevărat, aici în zonă oricum se simte miros. Zona la satul Bâc, Munceşti se simte".
"Ne înăduşim".
Chirtoacă se mai făleşte că în timpul celor trei mandate au fost reparate parţial sau capital 35 de străzi:
"Înclusiv Ştefan cel Mare, bulevardul Mihai Viteazul, Negruzzi, Vadul lui Vodă şi aşa mai departe. Iluminatul pe bază de LED, proiecte pentru fluidizarea traficului, săgeata verde, sensurile giratorii".
În realitate, lucrurile stau puţin diferit. De exemplu, după un an de la reabilitarea bulevardului Ştefan cel Mare au apărut găuri şi denivelări.
"Nu au fost sută la sută reparate cum ar fi trebuit. Or, materialele nu sunt corespunzătoare ori lucrătorii au făcut de mântuială", a spus un bărbat.
În raport, fostul edil al Capitalei a inclus şi construcţia terenurilor de joacă.
"300 de locuri de joacă pentru copii, 40 de terenuri de fitness, 10 terenuri de sport", a menţionat Chirtoacă.
Zone pentru odihnă au fost amenajate în ultimii ani, doar că pe unele adrese au răsărit în schimb şantiere. Pe strada Alba Iulia, locatarii unui cartier nu reuşesc de câţiva ani să stopeze construcţia unui bloc cu 14 etaje pe locul unei teren de joacă. Autorizaţia a fost semnată de municipalitate în perioada lui Chirtoacă.
"Copii din trei case se jucau, dar şi noi bătrânii ieşeam la plimbare. Au venit, au tăiat 24 de copaci. Cum se poate aşa, copiii noştri au rămas fără teren", a explicat o locuitoare a Capitalei.
Dorin Chirtoacă l-a adus la raport şi pe candidatul PL la Primăria Capitalei, Valeriu Munteanu: "Priorităţile care le avem vor putea fi continuate din punctul meu de vedere anume de colegul care se află în dreapta mea, de Valeriu Munteanu".
Potrivit celui mai recent sondaj al Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor, Chirtoacă şi Munteanu ar primi 3,2 şi, respectiv, 2,5 la sută din voturile alegătorilor din Chişinău. Dorin Chirtoacă s-a aflat la cârma Capitalei din 2007 până anul trecut, când a fost suspendat din funcţie, fiind învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. Liberalul a demisionat la 16 februarie. În prezent el e cercetat sub control judiciar, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la şase ani de puşcărie.