Deși suntem în prag de iarnă, nu se știe deocamdată cât vom plăti pentru gazele naturale
Decizia de miercuri a Curţii Supreme de Justiţie, pe seama tarifelor la gaze, a creat haos. În timp ce instanţa a obligat Curtea de Apel să examineze cererea Partidului "Moldova Unită" privind legalitatea majorării acestor tarife, jurisul reclamantului afirmă că în acest fel, de fapt, preţul gazelor a revenit la cel din ianuarie 2010.
Chiar dacă suntem în prag de iarnă, nimeni nu ştie cu certitudine cât vom plăti pentru gaze. Viceministrul Economiei, Ilarion Popa, afirmă că o revenire la vechiul tarif ne poată lăsa fără gaze naturale în plină iarnă.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, nu exclude o recalculare a tarifelor.
Experţii sunt de părere că disputa pe marginea preţului gazelor livrate populaţiei are substrat politic.
Potrivit unui comunicat al Moldova-Gaz, prin hotărârea de miercuri Curtea Supremă de Justiţie şi-a depăşit competenţele. Întreprinderea îşi estimează pierderile, în urma acestei decizii, la două milioane de lei zilnic.