Deşi vorbesc despre reformarea justiţiei, unii deputaţi mai scriu petiţii pe adresa CSM
Deşi vorbesc despre necesitatea reformării domeniului justiţiei, unii deputaţi mai obişnuiesc încă să scrie petiţii şi scrisori pe adresa Consiliului Superior al Magistraturii. În unele mesaje remise Consiliului, aleşii poporului încearcă să-i intimideaze pe judecători. De această părere este membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii.
În scrisorile lor, aleşii poporului solicită deseori intervenţia instituţiei în vederea soluţionării unor probleme ce vizează interesele diferitor persoane, implicate în litigii aflate pe rol în instanţele de judecată. Spre exemplu, într-o petiţie adresată Consiliului Superior al Magistraturii, deputatul PLDM Iurie Chiorescu vorbeşte despre presupuse acte de corupţie săvârşite de un judecător din Bălţi.
Deputatul Gheorghe Brega, de la Partidul Liberalilor, cere Consiliului Superior al Magistraturii să dea o apreciere acţiunilor magistraţilor Curţii Supreme de Justiţie, care au examinat, la rândul lor, un dosar în care figura Ministerul Culturii.
O altă cerere remisă judecătorilor de la CSM, ţine de traducerea în limba rusă a unei hotărâri judecătoreşti, emise de Curtea de Apel Economică. Adresarea vine din partea lui Vlad Plahotniuc.
"În unele adresări se strecoară ca o idee sau ca o suspiciune, că unii din colegii nostri ar fi comis careva abateri disciplinare. Nefiind prezentate careva probe ori argumente. Le spunem că nu este bine să procedeze în aşa fel", a subliniat membrul CSM Nichifor Corochii.
"Nu cred că este imixtiune în justiţie, dar dacă CSM a considerat, foarte frumos. Noi, deputaţii suntem în serviciul cetăţenilor şi facem zeci de interpelări pe zi", a menţionat deputatul PLDM Iurie Chiorescu.
Ceilalţi deputaţi vizaţi nu au dorit să comenteze declaraţiile membrilor CSM.
În 2011, la Consiliul Superior al Magistraturii au parvenit şase petiţii din partea deputaţilor, în care se solicita intervenţia instituţiei pe probleme ce nu ţin de competenţa CSM.