Designerul Marc Jacobs PĂRĂSEŞTE casa de modă Louis Vuitton
Creatorul de modă american Marc Jacobs a părăsit casa Louis Vuitton, cu doar câteva săptămâni înainte de expirarea contractului său. Anunţul a fost făcut de către patronul grupului LVMH, Bernard Arnault, pentru cotidianul Women's Wear Daily. Marc s-a aflat timp de 16 ani la conducerea casei Louis Vuitton, lider mondial pe piaţa produselor de lux.
Marc Jacobs a decis să se ocupe de propriile afaceri. Designerul se pregăteşte acum de lansarea la bursă a mărcii proprii, care este deţinută, parţial şi de grupul LVMH. Deocamdată, nu a fost stabilit cine îl va înlocui. Presa speculează, însă, că cele mai mari şanse de a-l succeda pe Jacobs la conducerea Louis Vuitton le are designerul Nicolas Ghesquière, care anul trecut a plecat de la casa Balenciaga.