Despre agricultură ca business, riscuri şi ce trebuie să facă statul şi fermierii
Agricultura poate fi o afacere în Moldova, dar statul nu trebuie să intervină cu blocaje, ci cu subvenţii. În acelaşi timp, fermierii trebuie să renunţe la ideea că autorităţile ar fi obligate să le rezolve problemele. De această părere sunt unii invitaţi ai emisiunii VOX Publika.
"La noi, în R. Moldova sunt două abordări de extremă: abordarea sovietică - noi trebuie să creştem producţia agricolă, dar de restul trebuie să-şi bată capul statul. Şi este a doua abordare, liberală, extraliberală - agricultura este un business similar cu celelalte şi nu trebuie de subvenţionat, nu trebuie de ajutat, ei trebuie să se descurce singuri", a menţionat Alexandru Slusari, preşedinte Uniagroprotect.
"Nu poate să nu fie un business agricultura. Şi în R. Moldova este un business foarte profitabil, cu condiţia că statul dă subvenţii în agricultură şi în al doilea rând, statul ar trebui să se implice foarte puţin în agricultură", a opinat Vladimir Bolea, antreprenor în agricultură.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a fost mai optimist şi le-a promis fermierilor că le va oferi susţinere.
"Agricultura trebuie văzută în viitor numai ca business. Dar este un business cu riscuri, complicat. Voi face tot posibilul, împreună cu Guvernul, ca să găsim surse adiţionale să susţinem sectorul", a punctat Bumacov.
În cadrul sondajului, realizat în timpul emisiunii, 79 la sută din telespectatori au declarat că agricultura nu este un business şi doar 21 la sută au menţionat contrariul.