Despre alegerile din 16 martie, votul pierdut de AIE şi decizia lui Dodon LIVE TEXT Fabrika
(UPDATE 22.55) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: În societate sunt tensiuni foarte mari, ele cresc şi pot să explodeze. Dacă preşedintele nu va fi unul puternic, care să domine şi să fie un actor puternic în raport cu partidele politice, atunci nu are niciun sens alegerea lui. Alegerile parlamentare anticipate şi referendumul sunt soluţia. În luna iulie, august putem avea un preşedinte ales de popor.
(UPDATE 22.53) Politologul Sergiu Burcă: Nu preşedintele rezolvă preţurile la combustibil şi la căldură. Alegerea şefului statului va detensiona situaţia şi îi va pune pe guvernanţi să lucreze pe domeniile pe care trebuie să le facă.
(UPDATE 22.51) Redactorul-şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco: Dacă nici de această dată nu va fi ales preşedintele, guvernanţii vor arăta pur şi simplu ca nişte idioţi.
(UPDATE 22.48) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi: Guvernarea va fi reformatată, întrebarea este când şi cu ajutorul cui.
(UPDATE 22.45) Politologul Sergiu Burcă: E şi responsabilitatea PCRM să vină cu un candidat şi atunci să facă jocurile, să caute susţinere. În acest caz e posibilă o reformatare a AIE.
(UPDATE 22.41) Analistul politic Igor Boţan: Nu înţeleg de ce Curtea Constituâională într-o lună şi jumătate nu a examinat sesizarea lui Mihai Godea.
(UPDATE 22.39) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: E clar că pentru cineva nu e de dorit ca în acest stat să fie regulă, să fie ales preşedintele, să fie statul funcţional. Nu e problema doar în opoziţia comuniştilor. Sunt şi ei sabotori ai alegerilor preşedintelui, dar principala responsabilitate o poartă Alianţa. Ei trebuie să creeze mecanisme.
(UPDATE 22.37) Politologul Sergiu Burcă: S-ar putea să nu fie ales preşedintele vineri, s-ar putea să fie data viitoare, pentru că mai poate fi o tentativă. Dar cred că politicienii sunt mai responsabili de această dată.
(UPDATE 22.36) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi: Parlamentul nostru a inventat o nouă ştiinţă politică: Cum să nu fie ales preşedintele.
(UPDATE 22.34) Redactorul-şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco: Poate de asta nu vrea Mihai Godea să participe la alegerile din 16 martie.
(UPDATE 22.31) Analistul politic Igor Boţan: Vreau să le spun celor din Comisia specială, care odată au greşit, când au permis ca deputaţii să arate buletinele de vot, să nu mai greşească o dată.
(UPDATE 22.25) Tudor Deliu, preşedintele Comisiei speciale pentru alegerea preşedintelui: E prerogativa Comisiei de a elabora buletinul de vot şi procedura de vot. Cui nu îi place poate ataca la Curtea Constituţională. Toate condiţiile pentru exercitarea dreptului la vot vor fi respectate.
(UPDATE 22.22) Tudor Deliu, preşedintele Comisiei speciale pentru alegerea preşedintelui: Articolul 4 stipulează că deputatul votează ştergând cu o linie pe cei împotriva cărora votează. Trebuie să respectăm regula că deputaţii trebuie să şteargă numele. Dacă nu bifăm într-un cerc sau alături, sau altfel, buletinul poate fi considerat nevalabil, deoarece nu ilustrează intenţia votantului. Nu e exclus că în procesul votării, unele buletine ar putea fi declarate neutilizate şi deci, nevalabile. Cum să le deosebim?
(UPDATE 22.19) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi: Timp de trei ani, Alianţa putea să găsească voturi pentru alegerea preşedintelui. Nu au vrut. Problema nu e în comunişti. Chiar dacă va fi ales preşedintele, lupta pentru putere între liderii AIE se va încheia oare?
(UPDATE 22.14) Analistul politic Igor Boţan: Aţi văzut undeva în practica internaţională să se voteze cu ştampilă şi cu toc în acelaşi timp?
(UPDATE 22.11) Politologul Sergiu Burcă: Pot fi surprize pe 16 martie, dar nimeni nu va şti cine nu votează. Curtea Constituţională, dacă se respectă, nu se va lega de o chestiune atât de formală ca votul cu ştampila.
(UPDATE 22.06) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: Ideea cu ştampila e nefericită şi contravine legii.
(UPDATE 22.03) Politologul Sergiu Burcă: Cred că ştampila nu poate fi falsificată chiar atât de repede. Cred că şansele de a alege şeful statului sunt mai mari acum. În definitiv, cine e de vină că nu a fost ales preşedintele? Cât de îndreptăţită e opoziţia comunistă să dea vina pe Alianţă din moment ce nu a venit cu un candidat?
(UPDATE 21.56) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: De la întâlnirea cu Dodon şi Voronin a avut de câştigat numai PCRM, care a dat dovadă că are demnitatea de a discuta cu orice deputat din Parlament. Îi dau zece baluri domnului Voronin, iar dacă a făcut-o împreună cu Tkaciuk, sunt bravo ambii. În cazul alegerii preşedintelui, se vor pune în funcţiune toate scenariile, în afară de unul violent. Nu cred că PCRM e pregăit pentru o revoluţie.
(UPDATE 21.51) Analistul politic Igor Boţan: Dodon de bine de rău e liderul unui grup parlamentar formal, iar Voronin e doar în fruntea unui grup semiparlamentar.
(UPDATE 21.49) Redactorul-şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco: Dodon e zăpăcit. E într-o situaţie foartă proastă şi caută una mai puţin proastă. Dodon nu a obţinut ce a poromos: Alianţa a fost păstrată.
(UPDATE 21.46) Politologul Sergiu Burcă: Riscul vine de la faptul că acum, numărul de voturi e chiar la limită. Grupul Dodon, la fel ca şi opoziţia comunistă, sunt mai ataşaţi de Moscova, de Est. Ar putea veni de acolo nişte sugestii despre cum ar putea să-şi impună punctul de vedere. Ce înseamnă testul statalităţii? Face parte şi din dorinţa de a se manifesta.
(UPDATE 21.43) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi: Acum lui Timofti îi place tot, dar ce se va întâmpla după alegeri? Cred că multe şi mulţi nu îi vor plăcea. Problema e cum să se evite conflictele dintre preşedinte, Parlament şi Guvern.
(UPDATE 21.41) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi: Îi apreciez pe politicienii care pot trece peste supărări şi reveni la dialog. Aşa au făcut şi Vladimir Voronin cu Igor Dodon.
(UPDATE 21.39) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: Rolul lui Dodon, dacă va vota pentru preşedinte, este de salvator al AIE. Candidatul Alianţei, Nicolae Timofti, deşi un specialist în domeniu, nu are capacităţile unui preşedinte.
(UPDATE 21.37) Copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc: Din punct de vedere a logicii politice, nu văd sensul pasului făcut de Igor Dodon, care în urmă cu 5 luni s-a rupt de PCRM. În acest timp el nu a încercat să consolideze partidele de stânga. Nu e dumnealui autoritatea care poate să-l convingă pe Voronin să vină în Parlament şi să voteze preşedintele. Acest lucru putea să îl facă mai bine Filat sau Lupu.
Au mai rămas doar două zile până la momentul în care vom afla dacă ţara are preşedinte. În acest timp, vor fi întreprinse toate măsurile posibile şi poate chiar imposibile ca şeful statului să fie sau, dimpotrivă, să nu fie ales. Acum două ore, Mihai Godea a anunţat că nu va participa la alegerea preşedintelui, iar asta ar însemna că va fi suficient un singur buletin nevalabil ca cea de-a şaptea tentativă de a alege şeful statului să eşueze. Şi totuşi, şapte e un număr cu noroc. În 2009, cu toate că s-a speculat foarte mult, aşa-numitul vot de aur n-a fost găsit, deşi în joc au fost puşi bani grei.
Ce se va întâmpla de această dată? Cât de tare vor fi tentaţi unii să ia bani? Şi încă un detaliu important. Igor Dodon nu a oferit prea multe detalii despre întâlnirea de astăzi cu fostul său şef de partid, Vladimir Voronin. Decizia finală de a-l vota sau nu pe Nicolae Timofti o va face publică abia vineri, în Parlament. Aşa că situaţia nu este clară deloc şi există prea multe necunoscute. Care sunt acestea, aflaţi astăzi, la Fabrika. Invitaţii din această seară sunt:
- redactorul-şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco,
- şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi,
- copreşedintele Partidului Popular Socialist Victor Stepaniuc,
- politologul Sergiu Burcă,
- analistul politic Igor Boţan.
Politică