Despre ce vrea să discute Evgheni Şevciuk la întrevederea cu Iurie Leancă şi ce CONDIŢIE are liderul separatist
Şeful administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a decis despre ce va discuta în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă. Potrivit Vesti.md, liderul regiunii separatiste din stânga Nistrului intenţionează să discute despre simplificarea procedurilor de traversare a aşa-numitei frontiere de stat, dar şi despre soluţionarea problemelor din transporturi.
"Suntem interesaţi de simplificarea procedurilor de traversare a frontierei de stat, dar şi a hotarului moldo-ucrainean pentru locuitorii Transnistriei, care deţin paşapoarte ruse şi ucraineşti", a declarat Evgheni Şevciuk.
Liderul separatist are, însă, o condiţie. Potrivit lui, dacă autorităţile de la Chişinău vor accepta propunerile înaintate de partea transnsitreană, atunci Tiraspolul ar putea deschide circulaţia pe podul din localitatea Gura-Bâcului.
"Îi îndemnăm pe partenerii noştri la o cooperare constructivă reciproc avantajoasă în aspectele care îi interesează chiar azi pe cetăţenii şi din Transnistria, şi din Moldova, şi pe agenţii economici. Rezolvarea acestor probleme, în viziunea mea, va crea premise pentru discuţii în perspectivă asupra unor probleme politice mai complicate", a menţionat Evgheni Şevciuk, citat de Infotag.
Publika.md menţionează că prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi şeful administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, urmează să se întâlnească în luna septembrie. Întrevederea ar putea avea loc în Ucraina.