Despre cuplurile homosexuale care sunt respinse de către societate şi familie
Sunt bruscaţi, huiduiţi şi, uneori, chiar bătuţi pentru că sunt diferiţi. Ceea ce pentru ei este cel mai frumos sentiment - iubirea - pentru biserică este un păcat de moarte, iar pentru majoritate - ceva care ar trebui să dispară sau măcar să stea ascuns de ochii societăţii. Vorbim despre homosexuali, oameni care ne sunt prieteni până când recunosc că sunt altfel.
Arina conduce o agenţie de turism. Are un serviciu unde se simte bine, împlinită. Unii ar spune că este o femeie de succes. Dar Arina ascunde un mare secret. În fiecare seară, inima începe să îi bată cu putere când Catea îi trece pragul biroului. E femeia alături de care de trei ani Arina trăieşte o poveste minunată, interzisă însă de societate.
"Când au aflat părinţii Catei, au bătut-o , au vrut s-o alunge de-acasă. Au târâit-o prin casă, au alungat-o în scara blocului. A fost straşnic", povesteşte Arina.
Împotriva celor ca ele este aproape întreaga societate. Deseori sunt rănite de declaraţiile oficialilor sau ale bisericii. "Oamenii îl au pe Dumnezeu, au sfânta scriptură unde e scris negru pe alb. Sodomia, pederastia ...pentru că dacă o s-o numim politic corect manifestaţie gay, n-o să reducă din gravitatea păcatului. Este totuşi un păcat şi este un păcat de moarte", afirmă preşedintele Asociaţiei "Noua dreaptă", Vitalie Jereghi.
"Nici nu vreau să vorbesc despre aşa oameni. Sunt mai răi decât animalele", spun oamenii.
Cum homosexualii din Moldova încearcă să lupte pentru drepturile lor, pentru ceea ce ei şi lumea civilizată numesc o viaţă normală, în această seară, de la 18.30, la Moldova, ţară de minune.