Despre gangrena democraţiei moldoveneşti, mentalitatea politicienilor şi analfabetismul electoratului
Republica Moldova stă prost la capitolul democraţie. Cel puţin aşa susţin experţii britanici, dar şi cei moldoveni. La doi ani de la venirea AIE la guvernare, lucrurile nu s-au schimbat spre bine. Însă de vină nu sunt doar politicienii, ci şi cetăţenii care îi aleg. Opiniile au fost exprimate de invitaţii emisiunii Fabrika.
Indiscutabil, guvernanţii îşi au partea lor de vină, dar dacă vom împărţi păcatele şi vom căuta cine este mai vinovat, nu vom deveni mai democraţi. De această părere este jurnalistul Sergiu Praporşcic.
“După venirea AIE la guvernare, la capitolul democraţie nu stăm nici mai bine, nici mai rău. Au apărut mai multe televiziuni, deşi e discutabil dacă este meritul actualilor guvernanţi. Trebuie să vedem, însă, care sunt problemele noastre, indiferent de cei care ne conduc. Dar cei care guvernează aduc un exemplu prost pentru cetăţeni. Dacă ei dau mită şi împart posturi, iar omul de rând vede că ei îşi permit asemenea afaceri, de ce să nu-şi permită şi el?”, menţionează Praporşcic.
Potrivit directorului Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Teo Cârnaţ, din punct de vedere al regimului de guvernare, R. Moldova face parte din categoria statelor democratice, dar avem defecte în procesul de efectuare a democraţiei.
“Cetăţenii parcă sunt separaţi de putere, de ei îşi amintesc o dată la patru ani. Un alt defect este atitudinea formală faţă de respectarea drepturilor şi libertăţilor, atât cele publice, cât şi cele private. Batjocura faţă de opoziţia din cadrul Parlamentului, dar şi faţă de partidele extraparlamentare: dacă ar fi fost aprobată legea cu privire la opoziţie, unul din defecte ar fi înlăturat. Alt defect e cel legat de principiul majorităţii, uităm de minoritate”, punctează directorul CHDOM.
Pentru directorul Teatrului Satiricus, Sandu Grecu, cel mai deranjant în democraţia de astăzi este iresponsabilitatea celor care au fost aleşi. Dar şi analfabetismul electoratului lasă mult de dorit.
“Lucrurile nu se vor schimba în următorii 5 şi nici 10 ani. Avem o gangrenă a noastră: cumătrismul. Nu poţi implementa nici o lege: îl deranjezi sau pe fin sau pe nănaş”, precizează acesta.
Iar politicianul Victor Stepaniuc consideră că acea democraţie care nu hrăneşte trebuie să moară. "La noi democraţia alimentează sărăcia, ceea ce este o ruşine", subliniază Stepaniuc.
Politicianul a reamintit şi cele trei principii care trebuie să stea la baza democraţiei: a sluji cetăţenilor, ideea majorităţii care trebuie să conducă şi ideea meritocraţiei. Acesta a mai adăugat că democraţia presupune nu doar dreptul la expimare, dar şi dreptul la libertăţile economice, sociale şi politice. Iar în acest sens, Republica Mldova nu are, deocamdată, cu ce se lăuda.
Social
- Chirtoacă a măsurat lungimea buletinului de vot pe talia unei domnişoare
- Voronin, Lupu şi Ghimpu sunt aliaţi împotriva lui Filat, susţine Iurie Roşca
- Să încercăm să schimbăm Chişinăul! Este nevoie de un festival al tinerilor, un contract între Primărie şi studenţi şi un arhitect din Bucureşti
- Se propune scoaterea PL din joc: Lupu preşedinte, Filat premier şi un speaker comunist
- Stepaniuc îl vrea pe Igor Dodon la conducerea Partidului Popular Socialist. Ce va face Dodon?
- Stepaniuc a depus actele la Ministerul Justiţiei pentru înregistrarea Partidului Popular Socialist