DESTIN DRAMATIC! Povestea dureroasă a unui bărbat din Capitală care a ajuns să trăiască în stradă
Destin dramatic al unui bărbat de 54 de ani din Capitală. A ajuns să trăiască în stradă după ce soţia a murit, iar singura fiică i-a vândut casa, în timp ce el se afla la muncă peste hotare. S-a descurcat cum a putut, până acum jumătate de an, de când nu mai poate merge din cauza degerăturilor.
L-am găsit pe Ion Ambrosii înfofolit, lângă nişte tomberoane, înfruntând vântul tăios și ploaia rece. Bărbatul spune că a lucrat mulţi ani în calitate de lăcătuș, la Guvern. De trei ani este pe drumuri şi în aşteptarea ajutorului fiicei sale, plecată peste hotare.
"Am avut familie, casă, dar m-au lăsat pe drumuri. Dau din picioare, dau, dar mă pornesc, nu pot să merg", povesteşte bărbatul.
Bărbatul are câteva rude în Capitală. Acestea refuză însă să-l adăpostească.
Omul străzii ne-a mai spus că a fost dus, o dată, de poliţistul de sector la mai multe spitale dar, pentru că nu are poliţă, au refuzat să-l interneze.
A ajuns apoi la spitalul de urgenţă, acolo unde a stat o noapte. Dimineaţa i s-a spus însă să plece. Bărbatul susţine că nu-şi doreşte de la viaţă decât să meargă din nou.
Acum, Ion Ambrosii trăieşte din mila locatarilor blocurilor din preajmă.
Contactaţi de Publika TV, poliţistul de sector şi reprezentanţii preturii sectorului Centru nu au fost de găsit, pentru a spune dacă vor veni cu vreo soluţie în acest caz.
- Martorii au rămas uimiţi. Cum iese un şofer descurcăreţ dintr-o parcare aglomerată (VIDEO)
- IMAGINI ŞOCANTE! Un om al străzii a murit împuşcat după ce a salvat o tânără din mâinile unui criminal (VIDEO 18+)
- BĂTAIE în mijlocul străzii. Doi șoferi din Capitală își rezolvă neînțelegerile cu pumnii și cu ranga (VIDEO)
- Afacere cu plante ilegale în Capitală! Ce ascundea un bărbat în podul casei
- TRAFIC SUSPENDAT în centrul Capitalei. Itinerarul unei rute de microbuz a fost modificat
- Știrile PUBLIKA.MD 1 octombrie 2015 VIDEO EXCLUSIV ONLINE