Destinaţii perfecte pentru o escapadă de primăvară! IATĂ locuri care merită văzute
Vara nu este singura perioadă potrivită pentru a pleca în vacanţă. Există o mulţime de motive pentru care sezonul de călătorii poate fi început chiar acum. Revista americană Bussines Insider propune o listă cu destinaţiile perfecte pentru o escapadă de primăvară.
Săptămâna Modei, care începe pe 15 martie, şi Festivalul de Jazz, al cărui start va fi dat pe 25 aprilie, sunt doar câteva motive pentru care oraşul american New Orleans ar trebui să fie inclus în lista locurilor de vizitat în această primăvară.
Jurnaliştii de la Bussines Insider menţionează că la cea de-a 45-a ediţie a evenimentului muzical pe scenă vor urca nume celebre, printre care Robin Thicke şi Bruce Springsteen.
Nu trebuie trecut cu vederea nici oraşul Sevilia, şi asta pentru că în luna mai începe Feria de Abril, una dintre cele mai faimoase sărbători din Spania. Timp de şase zile, în capitala Andaluziei va răsuna muzică, se va dansa pe cinste şi va fi mâncare bună cât încape.
Şi cinefilii au unde merge în această primăvară. De pe 13 şi până pe 19 martie, oraşul Cartagena va fi gazda Festivalului Internaţional de Film, cel mai vechi din America Latină.
Romanticii pot alege Japonia pentru a admira cireşii în floare, festival cunoscut sub denumirea de Sakura.
În Indonezia puteţi merge pentru a sărbători alături de localnici Anul Nou balinez. Evenimentele încep pe 12 martie şi durează o lună.