În fiecare an, peste 400 de tineri ies definitiv dincolo de porţile internatelor, care le-au fost casă şi familie. Mulţi dintre ei se trezesc, astfel, chiar singuri pe lume. Alţii se agaţă de speranţa că, odată admişi la studii, au şansa de a-şi face un rost. Dar statul le întoarce spatele şi le ucide speranţele. Îi abandonează în stradă, unde şcoala vieţii le oferă doar lecţii de furt, prostituţie şi alcoolism. Aşa că, foarte repede, ei devin parte din statistica infracţională.

Par nişte adolescenţi ca oricare alţii, care fac repetiţii pentru serbarea de la finalul anului de studii. Numai că la Gimnaziul-internat din orașul Leova, asta are altă semnificaţie pentru absolvenţii de 15-16 ani. Simţi că gesturile lor sunt mecanice şi în ochi nu au bucuria obişnuită a tinerilor care se pregătesc de o petrecere. Fiecare ascunde în suflet povara destinului de orfan şi frica de viitor, fiindcă peste o lună vor pleca din internatul care le-a fost casă.

"Mama m-a abandonat când eram mic. Pe malul Prutului m-a adus şi m-a lăsat", a relatat Ion, elev la gimnaziul- internat din Leova.

"Mama este decedată şi tata lipsit de drepturi părinteşti", a spus un alt elev, Denis.

Iar Anton spune că după absolvirea şcoalii profesionale din Leova va avea meseria de croitor. Şi Ion şi-a ales profesia. El vrea să devină electro-gazo-sudor.

Poate vi se pare că odată ce au şansa de a învăţa o meserie, viaţa acestor copii intră pe un făgaş normal. Oare aşa e? Am rugat-o pe directoarea gimnaziului-internat din Leova să ne spună ce mai ştie despre foştii absolvenţi.

"Circa 80 la sută ştiu ce este cu aceşti copii la moment şi chiar unde se află. O duc şi mai bine, o duc şi mai rău. Sunt şi dintre cei cărora le pierdem urma şi chiar dacă intervenim prin organele de poliţie, prin asistenţa socială, avem şi cazuri când nu reuşim să le dăm de urmă", a relatat Iulia Gospodinov.

De fapt, cel mai adesea li se poate da de urmă în statisticile infracţionale. Este şi cazul unei tinere cu care am vorbit la penitenciarul pentru femei din satul Rusca, Hânceşti. A ajuns după gratii acum cinci ani. A învăţat la internatul din Dubăsari, a absolvit o școală profesională, apoi...

"Nu am avut cine să mă miluiască, să am un loc de trai. Pe afară dormeam, pentru că nu aveam unde. Dacă era iarna, dormeam prin subsoluri. Am furat, metale, diferite. Cel mai des de ce fură? Pentru că nu au casă, nu au ce mânca, nu au de lucru", a mărturisit tânăra.

De ce ajung în asemenea situaţii? Răspunsul este scurt: fiindcă societatea le trânteşte uşa în nas acestor copii, care bat la poarta unei vieţi normale. Alternativa e una singură...

"Nu sunt acceptaţi, sunt discriminaţi, etichetaţi şi ce fac? Intră în conflict cu legea şi foarte mulţi dintre ei sunt în penitenciar. Ei sunt potenţiali migranţi, potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane, prostituate, consumatori de alcool şi droguri. Bineînţeles, ei sunt cei mai vulnerabili", a punctat specialistul în probleme sociale de la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, Marcela Diţă.

"Vor ei sau nu vor, încetul cu încetul sunt încadraţi în diferite structuri criminale sau singuri au furat ceva şi au nimerit la puşcărie. Iar fetele, în foarte multe cazuri - profesia veche - puteţi să le vedeţi sub poduri, cum aşteaptă şi, pentru 5-10 lei, sunt gata de orice", a relatat directorul Centrului de plasament "Aşchiuţă", Tudor Sâdnic.

Statul se spală pe mâini cu ajutorul unei prevederi legale prin care acordă fiecărui absolvent de internat un fel de ajutor în valoare de cinci mii de lei. Ministrul Protecţiei Sociale recunoaşte că suma este mică.

"Cred că pentru anul 2014 , în Bugetul statului pentru aceşti copii vom reuşi să avem o majorare, ţinând cont de inflaţie, de creşterea preţurilor", a precizat Valentina Buliga.

În realitate, cu doar cei câţiva lei pe care i-ar primi în plus, aceşti tineri nu şi-ar rezolva decât grija unei pâini. În rest, problemele lor rămân la fel de mari, iar despre asta nu prea vorbeşte niciun oficial al statului.

"Lipsa unei pregătiri profesionale din internat, da, fac ei nişte cursuri acolo să zicem de gen – bucătar, cizmar probabil, dar, din păcate, ofertele de pe piaţa muncii de la noi nu coincid cu ceea ce pot ei să facă. De cele mai multe ori, angajatorii nu acceptă să-i ia la lucru", a menţionat Marcela Diţă..

Sigur, teoretic vorbind, legea are prevederi frumoase pe hârtie.

"Autoritatea tutelară şi toate serviciile din teritoriu, unde copilul are viză de reşedinţă, sunt obligate să-i acorde asistenţa necesară, pentru a avea şi serviciu, şi un acoperiş deasupra capului", a comunicat Anatol Danii, consultant superior la Direcţia învăţământ preuniversitar, din cadul Ministerului Educaţiei.

În realitate, lucrurile stau altfel. E o realitate crudă, care striveşte vise şi, mai grav, ajunge să îngroaşe rândurile copiilor fără destin.

Lidia abia a împlinit 18 ani. Mama i-a murit, tatăl nu vrea să ştie nici de ea, nici de ceilalţi patru copii care sunt în grija statului. Fata a absolvit internatul din Cărpineni acum un an şi jumătate, unde s-a calificat în meseria de brutar. Nu şi-a găsit de lucru, dar s-a aruncat cu disperare în braţele unui bărbat, alături de care spera să aibă o familie.

"Copilaşul s-a născut pentru că m-am măritat de nevoie, am crezut că o să mă ajute, ca să nu umblu când la o prietenă, când la alta. Acum trăiesc cu 300 de lei, ajutor pentru copil", a povestit Lidia.

Tatăl copilului a părăsit-o repede, iar tânăra mamă a rămas în drum, cu un sugar în braţe. Niște oameni cu suflet mare, plecați la muncă peste hotare, i-au permis să stea în casa lor. Acum au anunţat-o că se întorc şi Lidia nu știe încotro s-o ia. Ce ar putea face statul pentru ea? "Ea trebuie să primească circa 600 de lei încă ajutor social pentru fiecare lună. Este o iresponsabilitate a autorităţilor locale", a menţionat ministrul Valentina Buliga.

Oamenii ascunşi în spatele expresiei autorităţi locale dau din colţ în colţ şi caută explicaţii. "Din cauza că nu a perfectat toate actele, i-a venit refuz. Foarte greu se orientează în societate şi, la moment, am depus a doua cerere", a informat asistenta socială Olga Colţa.

Adevărul este că asistenta socială a dus actele la secţia raională a doua zi după ce a aflat că Lidia a vorbit cu echipa Publika TV. În alte cazuri, orfanii luptă cu statul pentru posibilitatea de a beneficia de locuinţa la care legea le dă dreptul.

"Motivele pentru care nu se pot întoarce acasă sunt diferite, rudele i-au amăgit prin diferite escrocherii şi i-au lăsat pe drumuri, părinţii au decedat, părinţii au fost decăzuţi din drepturi părinteşti, foarte multe cauze sunt", a enumerat Marcela Diţă.

Să luăm cazul lui Maxim. Era la vârsta grădiniţei, când mama lui a decis să încuie uşa apartamentului, să-şi ia cei doi fii şi să plece din Chişinău la Moscova. Într-o bună zi, mama lor a dispărut. Băiatul cel mare, care atunci avea 19 ani, a rămas în Rusia, iar Maxim a fost repatriat în Moldova. Avea doar 10 ani.

"Când am venit din Moscova, am nimerit în acest Centru de plasament. Aici m-au ajutat, m-au crescut, m-au pus pe picioare", a relatat băiatul.

A crescut şi a aflat că avea legea de partea lui, ca să revină în casa părintească. Dar dreptul legal nu a fost de ajuns, fiindcă un poliţist primise deja repartiţie pentru locuinţă.

Timp de doi ani, apartamentul a fost încuiat, nu s-au plătit absolut deloc serviciile comunale şi primăria a luat decizia că persoana respectivă a dispărut şi apartamentul a fost repartizat la altă persoană", a explicat directorul Centrului de plasament "Aşchiuţă", Tudor Sâdnic.

"E apartamentul meu, numai că înăuntru nu pot să intru, pentru că acolo acum locuiesc alţii", a constatat Maxim.

Direcţia municipală de protecţie a copilului a dat în judecată Primăria Capitalei şi a câştigat. "De trei ori am trecut de la instanţa de jos până la Curtea Supremă. Iată sunt 6 ani de când luptăm pentru acest apartament şi, în sfârşit, Curtea Supremă a luat decizia că apartamentul este al lui Maxim", a relatat Tudor Sâdnic.

Apartamentul încă nu a fost eliberat, pentru că poliţistul cere de la primărie o altă locuinţă şi 400 de mii de lei, cât pretinde că a investit în reparaţii. Între timp, Maxim e adăpostit la un centru pentru orfani, unde mai sunt alţi 30 de tineri care au depăşit vârsta plasamentului, dar nu au unde pleca.

"De fapt, se lungeşte plasamentul în baza regulamentului cadru, până la 12 luni", a comunicat managerul Centrului de plasament pentru tinerii orfani din Vatra, Tamara Pisarenco.

Sergiu are un caz mai fericit. A fost şi el beneficiar al acestui centru, dar s-a străduit să-şi croiască un drum în viaţă.

"Am întâlnit o fată, m-am căsătorit şi acum locuim cu chirie. A locuit şi soţia aici, aici ne-am cunoscut. Muncesc în două locuri, am doi copii, plătesc chiria, peste 200 de euro. Am mare nevoie de locuinţă. Îmi spun că nu au cu ce mă ajuta", a povestit Sergiu.

În schimb, Natalia depinde total de bunăvoinţa celor de la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil. A absolvit internatul şi o şcoala profesională şi a reuşit să îşi găsească de lucru. Când șefii au aflat că aşteaptă un copil, au dat-o afară. Nou-născutul a rămas în maternitate, iar Natalia ne spune doar că nu a avut de ales. "Chiar când eram însărcinată, am înnoptat în stradă. Era frig şi eram doar în şlapi", s-a plâns aceasta.

Ecaterina a avut doar norocul de a găsi un bărbat, care să-i rămână aproape, ca să împartă nenorocul şi viaţa la voia întâmplării. "Am ajuns în stradă, după internat. Apoi am făcut cunoştinţă cu un băiat, m-am căsătorit, am un copil. Am început cu soţul meu să înoptăm pe străzi, să dormim în scările blocurilor, să dormim într-o casă abandonată", a relatat Ecaterina.

Şi acum să vedem ce prevede regulamentul centrului unde găsesc un strop de înţelegere asemenea suflete pierdute. Conform prevederilor, nimeni nu poate beneficia de adăpost aici decât maximum trei luni. Practic, unii stau mai mult.

"Foarte multe dintre persoanele străzii sunt, în trecut, copii din internat. Celor în care vedem viitori cetăţeni, cu comportament adecvat, care doresc această schimbare, le permitem să stea şi mai mult", a menţionat Marcela Diţă.

"Oficial, noi nu avem dreptul să primim aceşti copii înapoi. Dar omeneşte, atât timp cât pretindem că trăim într-o lume democratică, noi nu putem să nu-i oferim copilului un acoperiş şi hrană", a spus directorul gimnaziului internat nr.3, Igor Sandler.

Cum să refuzi unui om şansa de a se spăla şi de a pune capul pe o pernă măcar noaptea, după ce toată ziua o petrece pe străzi?

"Am intrat la un colegiu. Acolo nu este cămin şi nu vreau să mă duc acasă în tărăboiul acela, cu mama care bea mereu. Aşa că nu am unde să mă duc. Va veni timpul când va trebui să plec din acest internat, îmi vor spune să plec. Unde voi pleca, în stradă? Mă tem de viitor", a mărturisit Natalia Dediu, absolventă a gimnaziului internat nr. 3.

Au un viitor care ar trebui creionat şi apoi consolidat de statul în grija căruia au intrat din momentul în care soarta sau părinţii i-au abandonat.

"Statul ar trebui să se gândească şi să-i aprovizioneze aşa cum scrie legea, cu spaţiu, măcar o cămăruţă undeva", a opinat managerul Centrului de plasament pentru tinerii orfani din Vatra, Tamara Pisarenco.

Uşor de spus, greu de făcut. În Chişinău, în ultimii șapte ani, Primăria a oferit doar trei apartamente orfanilor absolvenți ai unor școli-internat. Între timp, pe listele de așteptare au apărut alte sute de tineri orfani.

"Privatizarea fondului locativ astăzi este la nivel de 98%. Am ajuns în situaţia că nu sunt apartamente, nu sunt surse financiare pentru procurarea apartamentelor. Cu părere de rău, Primăria nu construieşte la moment, neavând surse", a explicat şeful Direcţiei locative qa Primăriei, Petru Gontea.

Ce-i drept, există un proiect pentru construirea unor locuinţe sociale. Atâta doar că s-a prăfuit şi rătăcit de câţiva ani, uitat prin sertarele funcţionarilor.

"Cu regret, încă nu s-a finalizat acel proiect de locuinţe sociale, pe care-l au în gestiune Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi autorităţile locale, care va fi, de fapt, aşa ca un prim salt, ca un prim pas pentru aceşti tineri", a subliniat Valentina Buliga.

Cei care privesc în ochi, zi de zi, asemenea copii disperaţi au şi ei propuneri concrete. Trebuie doar să le audă cineva şi să-şi asume responsabilitatea de a se bate cu indiferenţa şi birocraţia, pentru a le ajuta să prindă viaţă.

"Sunt şcoli pustii, sunt căminele şcolilor tehnice, care la fel sunt pustii, mai sunt şi alte încăperi municipale sau republicane care pot fi reconstruite aşa încât să fie reprofilate", a precizat Igor Sandler.

"Peste hotare, agenţii economici oferă spaţiu locativ gratis sau cu un preţ mai mic unor cetăţeni vulnerabili, cu scopul de a fi scutiţi de unele impozite la stat sau de a avea unele beneficii", a menţionat Marcela Diţă.

Deocamdată, cine ar trebui să audă aceste lucruri pare să fie surd. Asta nu înseamnă că problema copiilor orfani nu există. Nerezolvată la timp, aceasta va avea efecte nu doar asupra lor, ci asupra vieţii sociale a ţării.

"Aceşti adolescenţi, vrem noi sau nu vrem, vor influenţa viaţa de mâine, spre bine sau spre rău, asta deja este problema Guvernului, care trebuie să se întoarcă cu faţa spre aceşti adolescenţi", a opinat Tudor Sâdnic.