Detalii despre CUMPLITUL ACCIDENT de lângă Leuşeni. Femeia de 25 de ani care a decedat, AŞTEPTA UN COPIL
Patru persoane, un adult şi trei copii, au murit, iar alte cinci au ajuns la spital în urma unui grav accident. Cele nouă victime se aflau într-o căruţă, care a fost spulberată de un şofer grăbit. Tragedia s-a produs aseară în apropiere de vama Leuşeni. Impactul a avut loc în timp ce atelajul ieşea de pe un drum secundar.
"Am stat toată noaptea pe drumuri şi am răcnit. Foarte dureros, foarte dureros. Boţ de aur"
Bunica Alexandrei, fetiţa de cinci ani, care se afla în căruţă împreună cu mama sa, de 25 de ani, este sfâşiată de durere.
"Noaptea asta a trecut răcnind pe drum, toată noaptea, am o nepoată aici de la Italia şi dormea în altă cameră şi au sunat şi i-au spus că este accident mare la Poltava, acolo la pod. Şi eu am zis da cine este Julia, ce fel de accident, dar ea a zis că o maşină s-a buhnit într-o căruţă. Căruţa ceea care s-a buhnit sunt ai noştri că era târziu şi ei nu veneau", a spus Elena Găină, soacra femeii decedate.
"Ea a născut doi copii gemeni ei au murit amândoi. Acum am auzit că ea este însărcinată şi fetiţa ei tot a decedat", a spus o femeie.
În accident au murit o tânără de 25 de ani, fiica sa de cinci ani şi doi băieţi de 4 şi 16 ani. Cele patru persoane internate, doi bărbaţi şi două femei, au vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani.
"Câţiva metri de mine s-a întîmplat. Prima eu din căruţă am zburat, maşina a continuat să îi ducă mai departe căruţa. Erau în drum împrăştiaţi toţi şi copii şi toţi. O fata care are tot doi copii tot erau cu noi. Piciorul ei era rupt în trei locuri", a povestit una dintre victime.
Femeia spune că mergeau spre casă când s-a întâmplat totul. Potrivit ei, căruţaşul în vârstă de 16 ani a consumat alcool înainte de a porni la drum.
- Noi am fost la cimitir şi am făcut curăţenie. După asta am fost la nişte cunoscuţi şi după asta ne-am pornit acasă.
– Puteţi să spuneţi dacă el a băut în sera aceea?
- Da.
– Mult?
- Nu prea că are 16 ani, a recunoscut una dintre victime.
La spitalul din Hânceşti au ajuns trei persoane, printre care şi o mamă cu copilul său de doi ani şi jumătate. Micuţul a fost transportat la Institutul Mamei şi Copilului, iar mama la Spitalul de Urgenţă din Chişinău.
"Mama copilului care a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, fractură a membrului inferior stâng şi alte traumatisme. Pentru examinări suplimentare şi tratament calitativ se transferă la Institutul de medicină urgentă", a spus Iurii Petcu, vice-directorul Spitalului Raional Hânceşti.
La Spitalul Raional Nisporeni au fost aduşi alte două victime. Un tânăr care este în stare gravă şi un bărbat, care a suferit leziuni uşoare şi a refuzat internarea, deoarece copilul său a murit în acelaşi accident.
"Un pacient de 19 ani în stare extrem de gravă cu semne de traumatism cranio-cerebrale, leziuni a organelor interne şi fractura oaselor bazinului. A fost spitalizat în stare extrem de gravă în reanimare pentru terapie intensivă. Şi al doilea pacient în vârstă de aproximativ 30 de ani cu fractura oaselor antebraţului a refuzat spitalizarea din motive personale", a spus Alexandru Ciuş, directorul Spitalului Raional Nisporeni.
Şoferul maşinii şi pasagerul lui au scăpat nevătămaţi.
Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani a fost reţinut pentru 72 de ore.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 de închisoare.
- Un imobil s-a prăbuşit peste o clădire cu patru etaje în India. Cel puţin doi morţi
- Nu au putut împărţi strada! Un maxi-taxi "a intrat" pe uşa din mijloc a unui troleibuz (FOTO/VIDEO)
- ACCIDENT TRAGIC pe traseul Leușeni-Chișinău. Patru persoane au murit, dintre care trei copii
- Accident cumplit în Franța. Patru oameni, printre care și o femeie însărcinată, au murit carbonizaţi