DETALII despre împuşcăturile și luarea de ostatici de la Criuleni. Ce a descoperit poliţia în gospodăria ATACATORULUI (FILMUL OPERAŢIUNII)
Focuri de armă în satul Mălăiești, raionul Criuleni. Potrivit poliţiei, aseară, în jurul orei 20:30, o femeie a sunat la 112 şi a anunţat că soțul său și încă o persoană, aflându-se în ospeție la un consătean, au fost răniți în urma unei împușcături dintr-o armă.
Imediat la fața locului s-au deplasat polițiștii de investigație și cei de urmărire penală ai IP Criuleni, precum și mascaţii de la Fulger, conducerea IP Criuleni și IGP, dar și procurorul din cadrul Procuraturii Criuleni.
Astfel, s-a stabilit că doi bărbați, în vârstă de 54 de ani, locuitori ai satului Mălăiești, aflându-se în ospeție la consăteanul lor, în vârstă de 62 de ani, au consumat împreună băuturi alcoolice. La un moment dat, între ei s-a iscat o ceartă, astfel, gazda a scos din safeu o armă cu țeavă, model Baikal442, deținută legal și a efectuat două împușcături în direcția unuia dintre bărbați, pe care l-a rănit în abdomen și picior, după care a efectuat trei împușcături în direcția celuilalt bărbat, care a fost rănint în abdomen. În acel moment, a venit soția unuia dintre bărbați, dar, nu a reușit să intre în casă, fiind și ea rănită la picior. Femeia împreună cu celălat consătean au reușit să fugă, iar soțul a rămas într-o vagonetă de la intrarea în gospodăria suspectului.
În cadrul intervenției, suspectul a efectuat trei împușcături în direcția polițiștilor.
În scopul imobilizării acestuia, oamenii legii au efectuat trei împușcături de avertisment, iar suspectul a fost reţinut.
Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Chișinău, ambii bărbați fiind internați în stare gravă.
În gospodăria suspectului, polițiștii au depistat și ridicat o armă cu țeavă listă calibru 16mm, deținută ilegal, o grenadă de model F-1 dezasamblată (cu focosul scos), două încărcătoare pentru pistolul, model Baikai 442, dintre care unul cu cinci cartușe încărcat și 142 cartușe în suportul de plastic și 2 arme cu aer comprimat.
Poliţia a iniţiat o cauză penală pentru tentativă de omor, ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria, purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor și luare de ostatici.
- Doi hoţi care furau bunuri din automobile, încătuşaţi. Ce făceau cu obiectele sustrase (VIDEO)
- Dacă îl cunoşti, anunţă imediat poliţia. Suspectul a furat 11.000 de lei de la un tânăr (VIDEO)
- DUBLU OMOR în Capitală. Un bărbat şi soţia acestuia, găsiţi morţi într-un apartament. Cine este ucigaşul
- NOAPTE DE GROAZĂ la Criuleni. Cine este bărbatul care a împuşcat trei persoane