DETALII despre revolta deținuților minori de la Goian. De la ce a început totul
Supărați că nu li se permite să fumeze, 12 deţinuţi minori, care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul din Goian, au organizat o adevărată răscoală, au distrus bunurile instituției de detenție şi le-au dat foc. Condamnații au refuzat cu vehemență să respecte regulamentul închisorii, instigând-ui pe colegii lor de detenţie să se dedea la acte de vandalism.
Iniţial, părea un conflict ordinar, câţiva deţinuţi nu doreau să se conformeze regulilor din penitenciar. Angajații închisorii au încercat să aplaneze situaţia creată prin metode paşnice, însă minorii răzvrătiţi, deși știau că produsele de tutungerie sunt interzise în incinta instituției de detenție, insistau să le fie permis să fumeze. Văzând că pretenţiile nu le sunt satisfăcute, puşcăriaşii au început să distrugă tot ce le nimerea sub mână. La scurt timp în penitenciar s-a creat un adevărat haos, iar la unul dintre etajele instituției a izbucnit un incendiu. Gardienii au solicitat intervenția pompierilor pentru a lichida focul. Odată stins incendiul, spiritele s-au calmat. Valoarea pagubei urmează a fi stabilită în perioada următoare. Acţiunile de nesupunere ale deţinuţilor au ajuns în atenţia Inspectoratului de Poliţie şi a Procuraturii din sectorul Râşcani al Capitalei, a Procuraturii Generale și a Ombudsmanului. Departamentul Instituțiilor Penitenciare a inițiat o anchetă internă, iar organele competente, în baza materialelor acumulate, vor întreprinde acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor care au dus la izbucnirea revoltei. Odată stabilită vinovăţia minorilor, aceștia riscă să fie traşi la răspundere penală.
Vezi mai mult în reportajul echipei Unitatea de Gardă, la Canal3.
Social