DETALII despre troleibuzul căzut în şantier. Cum s-a întâmplat totul
Un troleibuz de pe linia 10 a căzut într-o groapă azi dimineaţă. S-a întâmplat pe strada Mitropolit Dosoftei din Capitală.
Potrivit martorilor, incidentul s-ar fi produs din neatenţia şoferului, care încerca să iasă de pe teritoriul parcului de troleibuze numărul 1. În urma accidentului, nimeni nu a avut de suferit.
Șanțul în care a căzut troleibuzul a fost săpat pentru lucrările de reparație a rețelelor termice.
"În regiunea primului parc, la ieşire din parc se fac nişte lucrări din partea Termocom sau Termoelectrica cum astăzi se numeşte, pregătirea de iarnă. Şi clar că ne-au strâmptat, ne-au îngustat condiţiile de emitere la linii. Clar şi şoferul a comis neatenţie şi dând în spate troleibuzul, nu a fost atent, şi a nimerit cu partea din spate în această groapă", a spus directorul Întreprinderii Municipale Regia Transport Electric, Gheorghe Morgoci.
Pentru a scoate troleibuzul din şanţ la faţa locului au intervenit mai multe autospeciale şi chiar o macara.
În autovehicul nu se aflau pasageri, iar şoferul şi taxatorul nu au avut de suferit.
După ce troleibuzul a fost ridicat din şanţ şi i-a fost verificată starea tehnică, acesta a revenit în trafic.
Un caz similar s-a produs săptămâna trecută, când o bucată de asfalt s-a surpat la intersecția străzilor Pușkin și București. Atunci, roata unui troleibuz a nimerit în groapă, iar pe străzi s-au format ambuteiaje.
- ACCIDENT în Capitală: Un microbuz de linie s-a lovit cu o maşină într-o intersecţie din sectorul Centru
- ACCIDENT în Capitală! Un microbuz de linie s-a ciocnit cu două vehicule (VIDEO)
- Cel puţin 16 morţi, într-un grav accident rutier în Tunisia
- GRAV ACCIDENT AERIAN. Două persoane au decedat
- TRAGEDIE la Hânceşti! Un tânăr a murit în urma unui accident de motocicletă
- Maşină de poliţie, LOVITĂ de un şofer neatent (FOTO)